Ziua Academiei Române

Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural al României, sărbătorește astăzi, 4 aprilie 2023, în Adunare Generală festivă, 157 de ani de la înființare.

Academia Română, forul suprem de consacrare în cultura și știința românească, își are actul de naștere în Decretul Locotenenței Domnești din 1/13 aprilie 1866, prin care se înființa la București Societatea Literară Română, având ca prime sarcini stabilirea ortografiei limbii române, elaborarea și publicarea dicționarului și gramaticii limbii române.

Societatea a fost alcătuită, pentru început, din 21 de membri aleși din toate provinciile românești (trei din Moldova, patru din Muntenia, trei din Transilvania, câte doi din Banat, Maramureș și Bucovina, trei din Basarabia și doi din Macedonia). Un an mai târziu, în august 1867, Societatea Literară Română se constituie în Societatea Academică Română, având drept scop „a lucra la înaintarea literelor și a științelor între români“ și urmând să cuprindă trei secțiuni: literară-filologică, istorică-arheologică și a științelor naturale.

Într-o a treia etapă, la 29 martie/ 10 aprilie 1879, a fost promulgată legea prin care Societatea Academică Română era declarată Institut Național cu denumirea Academia Română. Articolul 2 stabilea idealurile instituției: „Cultura limbii și a istoriei naționale, a literaturilor, a științelor și frumoaselor arte“.

Începând cu 1990, Academia Română are un număr de 14 secții, acoperind domenii precum: literatură, lingvistică, istorie, filosofie, psihologie, matematică, fizică, chimie, biologie, științe geonomice, științe tehnice, știința și tehnologia informației, agronomie, medicină, științe economice și juridice, sociologie, arte, arhitectură.

Prin lege și statut, Academia Română are un număr maxim de 181 de membri titulari și corespondenți și 135 de membri de onoare, din care cel mult 40 din țară.

Prezidiul Academiei Române a hotărât, la 4 aprilie 2000, ca ziua Academiei Române să fie sărbătorită în fiecare an la această dată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut