Creierul unor păsări este capabil de autocontrol, potrivit unui studiu

Papagalii cacadu sînt capabili de autocontrol, renunţînd la a mînca imediat alune pentru a primi după o perioadă de timp nişte alune mai bune, conform unui nou studiu care demonstrează în premieră că nişte păsări cu un creier de dimensiuni mici sînt capabile de un comportament asociat de obicei oamenilor şi animalelor cu creiere de dimensiuni mari, conform Associated Press.

Cercetătorii le-au oferit papagalilor cacadu din subspecia Goffin (nişte papagali albi originari din Indonezia) o alună, în timp ce le-au arătat o alună mai apetisantă, aflată într-un loc inaccesibil pentru păsări. Păsările care nu au mîncat prima alună într-un interval de timp de 80 de secunde au învăţat că o vor primi pe cea de-a doua, mai apetisantă. “Să ne imaginăm că-i punem unui copil un fursec în gură şi-i spunem că dacă doreşte să primească o bucată de ciocolată va trebuie să nu muşte din fursec mai mult de 1 minut”, a comentat coordonatorul studiului, Alice Auersperg de la universitatea din Viena. “Doar cîteva animale cu creierul de dimensiuni mari au demonstrat că-şi pot inhiba imboldul imediat de a consuma hrana primită în anticiparea uneia mai bune, pentru un interval de timp mai mare de 1 minut”, a precizat ea.

Toţi cei 14 papagali folosiţi în studiu au învăţat să aştepte pînă la 80 de secunde pentru a primi recompensa mai bună, conform studiului publicat în revista Biology Letters.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.