Creierul şi sufletul – reunite iar în tandem excelent

Aşa aş vedea cea de a doua zi a evenimentului medical inedit din cadrul “Zilelor Creierului“, reuniune stiinţifică internatională foarte reuşită, din al 5-lea curs european în neuroreabilitare şi al 14-lea Congres al Societăţii Europene de Neurofarmacologie Clinică, unde Institutul RoNeuro – Centrul de cercetare şi diagnostic al bolilor neurologice, prin Prof. dr. Dafin Mureşanu în calitate de Preşedinte al Fundaţiei pentru Studiul Nanoneuroştiinţelor şi Neuroregenerării, împreună cu distinşii săi invitati, Prof. dr. Volker Homberg, secretar general EFNRS şi WFNR , precum şi alţi speakeri de renume mondial, prin participarea profesională deosebită şi mai ales prin seara culturală specială de la Auditorium Maximum al UBB – au reuşit să ne încînte pe cei peste 200 participanţi la Cluj-Napoca. Aşadar, tematica cu cele 14 sesiuni, cu multe şi vădite noutăţi medicale incluse (TBI – Traumatic Brain Injury, Robots in neurorehabilitation, GA treatment in MS, ALS genotypes and phenotypes etc), programate pentru 1 – 4 iunie, a excelat şi prin momentul genial ales, de muzică de operă şi operetă (Verdi, Lehar, Rossini, Bizet, Offennbach, Leoncavallo), dar şi cu antrenantele canzonete, muzică tradiţioanală rusească şi jewish, sau chiar muzică hip-hop, care toate au fost ingenios selectate şi bine audiate de public, dovedind erudiţia muzicală a specialiştilor de profil din Neurologie, dacă ne gîndim şi la execuţia vocală deosebită a distinsului Prof. Heinrich Binder din Austria. Team-ul tînăr al Operei Naţionale clujene, împreună cu sala vădit magnetizată muzical de artişti, au scos la iveală ceea ce mereu a fost prezent în urbea noastră şi anume sensibilitatea personalului medical faţă de artă şi cultură. Prin urmare, repertoriul muzical, ales cu mare grijă, a antrenat foarte bine sala şi, avînd acest atu, muzica s-a simţit iar la ea acasă şi printre medicii participanţi. Astfel, succesul cursului şi al Congresului vor fi greu de uitat din sufletul, inima şi mintea celor de faţă, veniti atît din ţară cît şi din străinatate pentru acest eveniment ştiintific, dar şi cultural, inedit.

Dr. Liana Monica Deac

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.