Creierul lui Einstein, accesibil pe iPad

Un muzeu american a creat o aplicaţie cu plată disponibilă doar pe tableta Apple. De acum, cercetătorii, profesorii şi marele public vor putea examina eşantioane din creierul lui Albert Einstein ca la microscop, datorită unei noi aplicaţii iPad, au anunţat promotorii proiectului, citaţi de Le Point.

Doctorul Thomas Harvey a făcut autopsia părintelui fizicii moderne la spitalul din Princeton (New Jersey, nord-estul Statelor Unite), pe 18 aprilie 1955, la puţin timp după decesul savantului în urma unei rupturi de anevrism. El a prelevat creierul autorului teoriei relativităţii, pe care l-a segmentat în circa 170 de bucăţi, extrăgînd eşantioane care puteau fi studiate la microscop. Lamelele de ţesut cerebral au fost colorate pentru a pune în evidenţă structura celulară şi ţesuturile nervoase. Moştenitorii doctorului Harvey au donat colecţia de lamele Muzeului naţional al sănătăţii şi medicinii din Chicago în 2010. Primăvara trecută, muzeul a făcut rost de fonduri private pentru digitalizarea colecţiei, care este de acum accesibilă pe iPad.

Veniturile rezultate din vînzarea acestei aplicaţii vor fi utilizate în beneficiul muzeului şi al sectorului medical din Departamentul american al apărării.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.