Creier şi inimă

De la raţionalişti încoace ne-am obişnuit să divinizăm creierul, numindu-l nici mai mult nici mai puţin „universalul învingător”, spaţiu tabu, valoarea supremă, uitînd că prea adesea nu-i decît o casă nelocuită.

„Creier să ai, ce-ţi mai trebuie inimă!” – auzi nu rar şi ce greşeală prostească înseamnă, de fapt abia acum ne dăm seama.

Da, creierul e mare binecuvîntare, pentru cine are, deşi ultimele cercetări în neurologie arată că folosim doar maximum 10% din capacitatea lui (ca şi a ADN-ului). Deci – redundant. Unii, bieţii, se nasc proşti, alţii se fac proşti, căci nici nu-i greu cu asemenea programe TV de imbecilizare în masă. „Cogito ergo sum” (cuget, deci exist) – a făcut vogă, e drept, dar azi mai mulţi au adoptat „numai şed”, celebra şi sincera butadă a unui introvertit de-al meu, pe care l-am întrebat: „ce faceţi, şedeţi şi cugetaţi?”, căci prea stătea în poieniţa lui, precum Gînditorul de la Hamangia.

Inima, biata, nici ea nu mai e demult „material de poezie” şi nici chiar „ceasul vremii”, vorba adîncă a lui Tagore. Deşi, astăzi, tot din ultimele (de nici 10 ani) descoperiri şi tot din neurologie, ştim că nu doar creierul transmite semnale spre inimă, ci şi invers. Inima trimite şi ea comenzi creierului, căci, culmea, are şi cu ce: s-a descoperit că inima are un sistem nervos propriu ce cuprinde cel puţin 40.000 de neuroni. Se cunoaşte astăzi existenţa unui sistem de comunicaţie a gîndurilor şi sentimentelor între inimă şi creier. Deci – emoţiile negative, ca ura, teama, mînia, nesiguranţa produc ritmuri sincopate şi dezordonate. Se face azi o legătură între numărul extrem de mare nu doar al bolilor cardiovasculare şi al depresiilor psihice în creştere alarmantă pe glob şi sentimentele negative. Emoţiile pozitive – iubirea, empatia, compasiunea, recunoştinţa nu doar energizează, ci şi măresc gradul de ordine, reduc stresul şi aduc un echilibru sistemului nervos, dar şi în ritmurile inimii. Inimile noastre generează cel mai puternic cîmp electromagnetic produs de trupul nostru, măsurabil acum, prin aparatură, pînă la cîţiva metri. Deci, inima nu este doar „izvorul tuturor greşelilor de care avem nevoie”, cum rîdea, absolut corect, Fontanella, nici „pasărea stranie ce nu se simte bine decît în colivie” – cum zîmbea sarcastic şi Amiel. Nu e nici măcar „motoraşul” învăţat pînă mai ieri la anatomie. Ci mult mai mult.

Dar gîndurile şi emoţiile noastre sînt tipare energetice care exprimă conştiinţa. Deci, se vede limpede ce importantă este o conştiinţă înaltă, superioară, cu valori morale fundamentale. Căci, aşa este, de fapt, alcătuirea. Orice abatere, negare, eludare sau nerespectare a lor implică boala, adică dezordinea şi moartea. Se poate mai clar? Limitele sentimentelor şi credinţelor despre noi şi lume sînt limitele noastre, posibilităţile lor sînt posibilităţile noastre. Şi mai clar? Da: nu mai putem separa gîndurile şi emoţiile de bunăstarea noastră fizică şi de longevitate! Punct. Prin urmare, Iisus ne-a spus absolut corect acum 2000 de ani: „Iubiţi-vă semenii ca pe voi înşivă!” Iată de ce. Ştiinţa a ajuns azi la momentul în care poate explica de ce este aşa şi cum se petrec lucrurile. Ura produce şi o chimie acidă care, la rîndu-i, scade imunitatea drastic (o mînie sau ură de 1 minut blochează sistemul imunitar peste 6 ore), deci apar bolile, căci trăim într-o junglă de microbi, virusuri şi ciuperci (fungi) care abia aşteaptă să aibă condiţii de multiplicare rapidă. În plus, fiecare avem gene recesive, gene „rele”, latente, moştenite de la vreun strămoş, căci, de, aşa e viaţa. Prin acest comportament negativ facem posibilă şi activarea lor. Merită?

Creier şi inimă.

Da, le avem. Dar le folosim absolut redundant, aiurea, sau chiar periculos, cum de nu realizăm asta?

Nu putem trăi fără armonie, fără acea unitate dintre sănătate, adevăr şi frumos. Dar pentru asta trebuie să ai şi creier, şi inimă. Să nu-mi spuneţi că „intră în dotare”, nici vorbă! Mulţi habar n-au nici cum să-şi folosească creierul şi nici inima. Şi-apoi se plîng că n-au noroc* sau că aşa le este soarta.

Stela-Maria IVANEŞ

*„Soarta este al său nume / roata ce se-nvîrte-n lume/ fără tihnă / Nici cu-acelaşi chip se naşte / nici oprire nu cunoaşte / nici odihnă”. J. Monrique.