Creditele noi acordate populaţiei au ajuns la 12 miliarde lei

În primele cinci luni din anulîn curs, băncile din România au acordat credite noi în lei pentru populaţie în valoare de 12 miliarde de lei, în creştere cu 50% faţă de acelaşi interval din 2015. Conform datelor Băncii Naţionale a României, creditele noi contractate de populaţie pentru achiziţia de locuinţe au crescut cu 54% şi au atins un volum total de 5 miliarde de lei, în timp ce creditele noi de consum au depăşit 7 miliarde de lei, majorîndu-se cu 44% faţă de cele acordate în aceeaşi perioadă din 2015. Aceeaşi tendinţă a fost consemnată şi în ultima lună a intervalului analizat, cînd creditele de consum au crescut cu circa 5%, atît faţă de luna anterioară, cît şi faţă de mai 2015, iar creditele imobiliare au crescut cu 17% faţă de aprilie şi cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creditele de consum s-au apropiat de 1,6 miliarde de lei în luna mai, iar creditele imobiliare au atins nivelul de 1,35 miliarde lei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.