Politicienii “au uitat” iar de subiectul pensiilor speciale

Subiectul pensiilor speciale a fost din nou, “uitat” de politicieni. Așa cum atrag atenția și unii reprezentanți ai opoziției de la Cluj, de la promisiunea premierului privind organizarea unei sesiuni extraordinare în Parlament, în acest sens, s-a ajuns, ca la început de octombrie, să nu existe nici măcar amendamente formulate la lege. Dar dacă ne luăm după spusele prim-ministrului social democrat Marcel Ciolacu, în perioada următoare, se va reveni asupta acestei teme, conform deciziei CCR.

Liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu, subliniază că ar trebui făcut cap-coadă și într-un consens parlamentar cât mai larg, o altă lege care să ofere o soluție constituțională.

“De la promisiunea premierului privind organizarea unei sesiuni parlamentare speciale pe acest subiect, am ajuns în prima săptămână din octombrie și încă nu vedem niciun amendament sau propunere concretă pe acest subiect din partea coaliției. Amendarea legii respinse de CCR se poate face doar pe aspectele semnalate de Curte. Ceea ce înseamnă că o lege oricum golită de conținut, pentru că în sine pensiile speciale rămâneau oricum în plată mult și bine, nu va fi nicidecum îmbunătățită, ci chiar va ieși un pic mai ciuntită. Nu putem gira un astfel de fiasco. Să vopsim sub mesajul de reformă de fapt perpetuarea pensiilor speciale. Credem că ar trebui făcut cap coadă și într-un consens parlamentar cât mai larg, o altă lege care să ofere o soluție constituțională și în același timp eficientă în eliminarea pensiilor speciale.  O astfel de lege ar putea fi adoptată în procedură de urgență, extrem de rapid. Totul e dacă de fapt membrii coaliției doresc cu adevărat acest lucru sau dacă au făcut special o lege care a picat la Curte, pentru a închide subiectul unei reforme profunde a pensiilor speciale și care le-ar afecta votanții mai speciali”, a spus Oana Murariu.

Deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, subliniază, la rândul său, că și partidul pe care îl reprezintă are un proiect care vizează pensiile speciale, dar este blocat în comisiile Parlamentului.

“De pensiile speciale…nu se mai aude nimic. Pur și simplu, după ce au făcut (n.red cei de la putere) un proiect neconstituțional, care a fost declarat ca atare, au spus încă din vară că vin cu altul, nu au venit. Noi avem un proiect pe tema aceasta, de supraimpozitare a părții necontributive a pensiilor care depășesc un anumit nivel, dar este blocat în comisii, și acesta”, a declarat Alin Coleșa.

Zilele trecute, premierul Marcel Ciolacu a afirmat, referindu-se la problema pensiilor speciale, că nu a fost primit un răspuns oficial de la Comisia Europeană, dar, din punctul său de vedere, săptămâna aceasta „se cam hotărăsc lucrurile”.

„N-a venit un răspuns oficial, în fiecare zi există videoconferinţe cu Comisia, cu tehnicul Comisiei. Eu cred că săptămâna aceasta se cam hotărăsc lucrurile, urmând să venim în Parlament cu modificările, să ne adaptăm deciziei Curţii Constituţionale şi pe urmă să plece legea la promulgare”, a spus Ciolacu.

Premierul consideră că ultimele solicitări ale Comisiei Europene sunt „de mare bun-simţ” şi „corecte”, ţinând cont de contextul României de astăzi.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut