Cornel Itu: Reducerea procesului electoral la un singur tur de scrutin duce la dictatură

Deputatul social democrat clujean Cornel Itu a atras atenţia în declaraţia politică „De la o democraţie firavă, la o dictatură crîncenă”, susţinută recent în Parlament, că  reducerea procesului electoral la un singur tur de scrutin, pe toate palierele de organizare politică, duce în prealabil la sărăcie de idei şi iniţiative şi apoi la dictatură.

„Alegerea preşedintelui, a membrilor parlamentului, a preşedinţilor de consilii judeţene, a primarilor este un proces complex, are la bază o luptă de  idei şi programe prin care se cern cei mai buni, cei care reprezintă cu adevărat expresia voinţei majoritare a populaţiei. Reducerea procesului electoral la un singur tur de scrutin, pe toate palierele de organizare politică duce în prealabil la sărăcie de idei şi iniţiative şi apoi evident la dictatură. Pe această cale Parlamentul devine un fel de Mare Adunare Naţională condusă de preşedintele suprem, consiliile judeţene şi primăriile ajung pe mîna unor mici dictatori în cîrdăşie cu baronii locali, distrugîndu-se, dacă ne referim la ţara noastră, firavii muguri de democraţie în care poporul şi-a pus atîta speranţă”, a explicat Itu.

El a arătat că în ţările cu o democraţie consolidată se aplică cu succes alegerile pe programe, pe concurenţă între candidaţi şi pe care l-a adoptat şi România. Parlamentarul a menţionat însă că deşi acest sistem nu-i perfect, ar putea fi îmbunătăţit, nu prin schimbarea sa, ci prin schimbarea celor aleşi.  Itu a mai precizat în declaraţia sa politică din Parlament că motivul invocat cu privire la costurile alegerilor cu două tururi de scrutin este un fals. Costurile alegerilor electorale se compensează din buna funcţionare a societăţii – consecinţa unor alegeri corecte şi democratice, realizate de popor în folosul său”, a punctat Itu.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.