Cornel Itu: „Într-o ţară democratică şi într-un regim democrat era normal ca cei contestaţi să-şi dea demisia”

Deputatul PSD, Cornel Itu îl acuză pe premierul Emil Boc de faptul că a transformat întîlnirea cu liderii USL într-o adevărată mascaradă în încercarea de a mai salva imaginea partidului de guvernămînt.

„Toată această mascaradă a fost făcută pentru imagine. Emil Boc a încercat din nou să manipuleze. A făcut ceea ce l-a învăţat Traian Băsescu: s-a prezentat la întîlnirea cu USL nu pentru a dialoga – aşa cum afirmase în invitaţie –, ci pentru a expune punctele de vedere ale PDL şi ale lui Băsescu. Nu l-a interesat faptul că nu USL, ci întreaga populaţie îi cere demisia, el a venit şi a spus că nu este dispus să demisioneze. S-a cerut, de asemenea, demiterea lui Traian Igaş, dar premierul s-a făcut că nu aude. Despre organizarea de alegeri anticipate ce să mai vorbim?! Dacă ar sta în sondaje aşa cum pretind, nu ar trebui să aibă nimic împotriva alegerilor anticipate. Dar refuzul organizării acestora este dovada faptului că le e frică, pentru au scăzut atît de mult în sondaje, încît acum ar rebui să fie pe minus”, a declarat, pentru Făclia, deputatul Cornel Itu.

„Dacă aveau onoare, sau măcar un pic de coloană vertebrală, nici măcar nu trebuiau să aştepte o întîlnire cu USL, ci îşi dădeau cu toţii demisia, aşa cum, de cîteva zile, cere populaţia.  Într-o ţară democratică şi într-un regim democrat era normal ca cei contestaţi – Băsescu, Boc şi de fapt, întreg Guvernul -să-şi dea demisia”, a adăugat Itu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.