Corespondenţă din Freiburg – Băsism şi slugărnicie

La o primă vedere s-ar putea crede că năravul băsist de slugărnicie nu vine de la Băsescu. Doar el nu este un slugarnic. El este un leu. El este slugarnic, teribil de slugarnic, doar cu cei de prin afară, cu cei de la Bruxelles şi cu cei de prin Americi. Cînd dă cu ochii de ei îşi pierde băţoşenia. El zice că prin relaţiile externe face şi drege, pe cînd mare lucru n-a făcut şi nici nu va face. Printre cei de prin afară el este un mic, mic iepuraş. Cînd ajunge pe aeroportul de la Otopeni, se îmbracă repede în blana lui, de leu. El este regele pădurii doar pentru pădurea denumită România. Băsescu a fost un leu căruia, dintre toate animalele pădurii, nu i-au plăcut decît iepuraşii. Ei erau cei mai fricoşi şi i se aplecau la picioare pînă la pămînt.

În ciuda băţoseniilor lui, slugărnicia vine, totuşi, de la Băsescu. Aceasta îi place cel mai mult. Îi place să aibă în jur numai slugi şi sluguliţe. În numele unei asemenea plăceri a cultivat slugărnicia pe toate căile şi în toate formele. Năravul slugărniciei l-a insuflat în toţi clienţii săi.

Din masa mare de slugarnici, Boc s-a arătat a fi cel mai şi cel mai. Ajuns la Bucureşti, Boc şi-a lăsat acasă toate calităţile sale personale (era să scriu personalităţii sale, dar n-am vrut să-mi bat joc de cuvîntul personalitate) şi s-a îmbrăcat cu năravuri care să-i placă stăpînului. La Bucureşti, Boc a devenit un slugarnic din cap pînă la picioare şi de la picioare pînă la începuturile lui de chelie. La Bucureşti, Boc a ajuns să fie lider de partid şi de cîteva ori prim-ministru. Dar pînă la urmă a ajuns să fie, şi într-o poziţie, şi în alta, o maşinuţă butonată de la Cotroceni. Şi pe la partid, şi pe la guvernare, maşinuţa umbla doar pe coate, pe unde era ghidată. Degeaba i s-a spus în repetate rînduri că-i prea slugarnic, că-i nepriceput, că-i flaşnetă, că prea suportă toate umilinţele, el a rămas neclintit în conduitele lui. Ne-a spus fără să ne poată convinge că el face “ceea ce trebuie românilor”.

A fost umilit de domnul Băsescu de nenumărate ori. A fost umilit pînă şi de odrasla acestuia Elena, devenită EBA. Dacă mi-ar fi spus mie că sînt aşa de capabil că pot rosti “fără probleme cîteva fraze”, aş fi dat cu ea de pămînt. Boc al nostru…

În slugărniciile lui, Boc a ajuns să fie chiar ridicol. A ajuns să lase impresia că cineva l-a ţinut prin Palatul Victoria numai ca să spele coridoarele cu el. Către sfîrşit, acelaşi cineva l-a trimis pe domnul Ungureanu, “un băsist mai nou”, să şteargă cu el şi scările de la ieşire.

Că nici acum domnul Boc nu s-a trezit din somnul slugărniciei se vede din modul în care şi acum se înclină şefului, şi acum îi cîntă osanale şi îi jură credinţă veşnică. Cu Băsescu, zicea Boc, “şi la bine şi la rău”. Răul era referendumul. Cu ocazia acestuia, domnul Boc i-a organizat celui pe care-l poartă în suflet un miting, singurul şi cam ultimul. Acest miting a fost, se pare, ultima baie, nu prea mare, de mulţime făcută de preşedintele nostru. După aceasta nu-l mai vedem decît prin televizor. Cu ocazia mitingului abia invocat, domnul Băsescu s-a dezlănţuit în stilul lui caracteristic. A recurs la cel puţin o obrăznicie şi o bădărănie. Obrăznicie a fost aprinderea simbolică a torţei democraţiei, iar bădărănia a fost modul de a întreba: “Antena 3 e aici?”

Torţa cu democraţia a fost o mare obrăznicie, deoarece domnul Băsescu este ultimul român care ar avea dreptul moral să vorbească de democraţie. El n-a fost şi nu e un democrat. Parafrazînd o expresie hegeliană, aş zice că “democraţia este un cuvînt mare şi un lucru şi mai mare”. Democraţia este un lucru mare, care nu s-a prea lipit de preşedintele nostru.

Se pare că marele miting de la Cluj n-a prea avut succes. Oamenii n-au urmat îndemnul de a vota NU pe foaia referendumului. Şapte milioane şi jumătate de români au votat “DA”. Dar…

Domnul Boc n-a fost singurul slugarnic. Să nu uităm slugărniciile mari şi urîte ale doamnei cu breton. Am numit-o pe Monica Macovei. Ea a fost aceea care, în slugărniciile ei, a uitat de regulile sfinte ale justiţiei şi i-a îndeplinit domnului Băsescu pofta cea mai ardentă a vieţii lui de politician – capul domnului Năstase. Dacă şi pe la începuturi se vedeau liniile politice ale procesului Năstase, astăzi ele se văd cu ochiul liber, se văd de toată lumea. De caracterul prea politic al acestui proces nu se mai îndoieşte nimeni. Doamna cu breton nu s-a îndoit niciodată, deoarece ştie ea ce ştie.

După toate cîte se ştiu, slugărniciile doamnei cu breton nu s-au exersat doar în ţară. Ele au ajuns destul de des şi pe la Bruxelles. Domnul nostru preşedinte trebuia să aibă şi pe acolo mesageri credincioşi. Se pare că pe acolo doamna cu breton a fost cea mai activă şi mai zeloasă.

Cu multă slugărnicie au fost infectaţi sau injectaţi toţi cei care ţin de clanul Băsescu. Am putea face referiri destule la prezenţele în spaţiul public al unora precum: Udrea, Videanu, Blaga, Preda, Voinescu, Stolojan, Flutur, Boureanu etc. Sînt de pe acum de tristă amintire apariţiile acestora pe la televizor. Cînd îi vedeai şi îi auzeai te cuprindea mila. Capul şi-l lăsau acasă. La televizor ei purtau capul şefului, ideile lui, cuvintele lui, voinţa lui.

Printre multe altele, năravul slugărniciei a dus şi el spre locul în care se află băsismul astăzi. Şi ar fi bine să rămînă acolo, să rămînă la pămînt.

Băsismul ca băsism a făcut mai mult rău ţării decît toate calamităţile naturale din ultimii cincizeci de ani. De aici şi de aceea: cu cît mai puţin băsism, cu atît mai bine pentru ţară.

Ion Irimie