Corespondenţă din Călimăneşti – Vîlcea: FASCINAŢIA UNUI ZIAR

• O stăruinţă greu de închipuit: peste 6200 de ediţii în 22 de ani •

Ziarul ‘’Curierul de Vîlcea’’, primul cotidian particular, independent din România postcomunistă, fondat la 19 ianuarie 1990, şi-a sărbătorit 22 de ani de existenţă neîntreruptă. De cîţiva ani buni, să se fi adunat într-un deceniu, particip la zilele aniversare ale acestui ziar local cu  mare pătrundere şi notorietate, dintre cele care au rezistat şi au confirmat în grad înalt sentimentul de ‘’răscoală tăcută a marginilor’’ pentru care centrul dominator nu-i decît o realitate trecătoare.
Deşi obositor, fiind parcurs în plină iarnă, drumul de la Cluj la Rîmnicu Vîlcea a fost util de fiecare dată, avînd ocazia să întîlnesc, cum scria un regretat cărturar,  un popor de creatori ai „locului”,  în frunte cu prietenul meu Ioan Barbu, veritabil jurnalist, fondator şi directorul general al cotidianului, un admirabil scriitor şi om de cultură. Cunosc destul de bine pe toţi jurnaliştii „Curierului”, un exemplu colectiv dintr-o şcoală care a făcut deja tradiţie, mîndri că Ţara lor, una dintre nenumăratele „ţări” crescute de la sine la noi, a rezistat competiţiei, că au reuşit să ţină linia dreaptă, oferind şi impunînd modele culturale, în condiţiile în care „vînturile” au bătut din toate direcţiile. Un detaliu esenţial: fiecare îşi vede de treburile lui gazetăreşti, se află în slujba unui singur stăpîn, CITITORUL –  şi slujeşte numai  şi numai ADEVĂRUL. De altfel, pe frontispiciul ziarului stă scris de la fondare pînă azi deviza ORICE ADEVĂR MERITĂ CITIT!
În acest an, festivitatea principală a avut loc în oraşul  Călimăneşti, reputată staţiune balneoclimaterică, „perlă a  Văii Oltului”, care ne-a primit sărbătoreşte în modernul hotel Căciulata. Au fost mulţi invitaţi de onoare din ţară şi de peste hotare, între care academicianul  Valeriu Matei,  poet, istoric, publicist şi critic literar de renume, care a dat prilej unor schimburi de fructuoase de idei.  În prezenţa primarului oraşului gazdă, ing. Ilie Amuzan, a unui alt „prim-gospodar de cinci stele”,  Ion Horia Horăscu, din Prundenii de Vîlcea, cum l-a numit amfitrionul întrunirii aniversare (între sponsorii importanţi ai Zilelor Curierului), a avut loc tradiţionala Gală a Premiilor „Curierului de Vîlcea”, punctată de rostirea unor opinii de strălucită inteligenţă, evidenţiindu-se  o emoţie colectivă specială şi o preţuire care adeseori ne lipseşte, înlocuită fiind de o ură sălbatică, degradantă, cum se întîmplă mai cu seamă  în lumea politică.  Consiliul Judeţean Vîlcea (preşedinte dr. ing. Ion Cîlea) a acordat, cu prilejul aniversării a 22 de ani de la fondarea cotidianului „Curierul de Vîlcea”,  DIPLOME DE EXCELENŢĂ pentru contribuţia excepţională la construcţia, dezvoltarea şi promovarea culturii şi literaturii naţionale, unor colaboratori de frunte ai ziarului sărbătorit: acad. Valeriu  Matei, prof. dr. ing. Pompiliu Manea, Vasile Groza, poet (Bucureşti), Ioan Radu Văcărescu, preşedintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, precum şi directorului general al  cotidianului „model cultural”, scriitorul Ioan Barbu.  Trofee,  premii speciale sau diplome de excelenţă din partea redacţiei au primit scriitorii Theodor Răpan (Bucureşti – Trofeul „Curierul de Vîlcea -22”) şi  George Călin, preşedinte executiv al Societăţii Culturale APOLLON din Urziceni – Ialomiţa (Trofeul „Artur Silvestri pentru Cultură”), Florentin Popescu, redactor şef al revistei „Bucureştiul literar şi artistic” (Premiul Al. Cerna Rădulescu pentru promovarea marilor idei umaniste în presa literară),  prof. Raluca Tudor, directoarea Editurii Rawes Coms Bucureşti (Premiul Gib I. Mihăescu pentru promovarea literaturii româneşti contemporane şi editarea unor apreciate reviste culturale din ţară şi de peste hotare), scriitoarea şi jurnalista Maria Diana Popescu, din Piteşti (Premiul Ilie Purcaru pentru publicistică), prof. Claudia Matei, scriitoare, filolog şi etnolog , cercetătoare la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova (Diplomă de Excelenţă pentru bogata şi prestigioasa activitate în domeniul limbii şi literaturii române; recent, la Chişinău, a apărut un preţios studiu al său, întins pe 250 de pagini, despre „G. Călinescu şi Italia”), Silviu Guga, din Sibiu (Diplomă de Excelenţă, pentru valoroasa sa operă de prozator, critic literar şi editor), pictorul Marin Răducu, preşedintele Fundaţiei ZIDUL din Bucureşti (Diplomă de Excelenţă pentru proiectul interdisciplinar „S.O.S. Ambient medieval”, pentru promovarea patrimoniului cultural naţional în context european). Premiul special „George Ţărnea pentru Poezie” a fost atribuit, la ediţia din acest an a Galei,  unei poete în vîrstă de 14 ani, eleva Ana Maria Gîbu din Dorohoi – Botoşani, pentru volumul  de versuri „Cafea cu zîmbet de rebelă”, apărut la editura vîlceană Antim Ivireanul. Copila-poet se află la al doilea volum, este „cuprinsă între cuvinte”, cum însăşi mărturiseşte, şi scrie versuri de impresie, de stare şi emoţie care depăşesc, spre uimirea colegilor de cenaclu, expresivitatea firească a vîrstei).
Zilele „Curierului de Vîlcea” din acest an au mai fost punctate şi de alte activităţi atractive: vizitarea oraşului de sub muntele de sare de la Ocnele Mari, a Centrului de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia de la Seaca,  aparţinînd de oraşul Călimăneşti, al doilea ca mărime din ţară, după Romexpo (o construcţie, recent inaugurată, de dimensiuni impresionante), precum şi a Mănăstirii Cozia,  ctitoria lui Mircea cel Bătrîn şi Sfînt, care străjuieşte de peste şase secole Valea Oltului. Oaspeţii redacţiei “Curierul de Vîlcea” au avut o discuţie interesantă şi plină de noutăţi la sediul Primăriei din Călimăneşti, unde li s-au prezentat multe date despre prezentul, dar şi despre viitorul oraşului. Fără îndoială, cele două zile ale şederii noastre în Vîlcea au fost punctate şi de agape frăţeşti,  cu care prilej distinsul academician Valeriu Matei şi-a dovedit şi înaltele calităţi de solist de muzică populară românească, dar şi de valoros recitator de poezie. Au fost două zile pline cu evenimente plăcute, petrecute într-un mediu senin, de excepţie, creat de un  colectiv redacţional tot de excepţie, aflat sub bagheta unui maestru, scriitorul Ioan Barbu, care de 22 de ani se împlineşte continuu, adăugînd incredibilei lucrări colective de „semănători” răspunsul locului, vrerile, înmănunchiate, ale cititorilor ziarului, din judeţ, din ţară şi de peste hotare (ziarul are şi ediţie zilnică on-line), în faţa neo-fanarioţilor dezlănţuiţi, a corupţilor şi trădători de popor, de mai ieri şi de azi. M-am gîndit să scriu aceste rînduri şi pentru clujenii noştri,  fiindcă de-a lungul ultimilor ani între redacţiile ziarelor „Făclia” şi „Curierul de Vîlcea” au existat relaţii frăţeşti, de colaborare permanentă, multe din episoadele cultural-artistice şi literare petrecute la Cluj-Napoca şi Rîmnicu Vîlcea, prin contribuţia acestor  prestigioase publicaţii, rămînînd  în memoria afectivă a colectivităţilor, deşi aflate la o distanţă de aproape trei sute de kilometri.
La mulţi ani tuturor vîlcenilor, la mulţi ani „Curierul de Vîlcea”!
Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.