Copiii invizibili ai Europei

Inter Press Service

Deşi se estimează că există între 1,6 şi 3,8 milioane de imigranţi ilegali în Uniunea Europeană, nu există cifre sigure despre cît la sută dintre aceştia sînt copii. Datele sînt aproape imposibil de obţinut în condiţiile în care aceşti copii reprezintă un grup extrem de divers, susţin experţii. Cei mai mulţi provin din ţări europene precum Turcia, Ungaria şi România, dar şi din Irak, Pakistan, Afganistan şi Nigeria. Unii intră în UE singuri, alţii vin cu familii, sau s-au născut din părinţi fără un statut legal într-o anumită ţară.

Şi motivele pentru care aceşti copii migrează variază. Ele includ reîntregirea familiei, protecţia împotriva persecuţiei, sau condiţii mai bune de trai, o educaţie mai bună sau oportunităţi economice mai variate. Un număr mare dintre aceşti copii, în special din Ungaria şi România, sînt, de asemenea, victime ale traficului de persoane.

Anul trecut poliţia din Marea Britanie, cu ajutorul autorităţilor române, a dezmembrat o reţea complexă de trafic de persoane, condusă din România, care folosea copiii pentru a cîştiga sute de mii de lire sterline, prin infracţiuni stradale şi solicitări frauduloase de asistenţă socială.

În pofida numeroaselor instrumente internaţionale şi regionale, explicite şi constrîngătoare, care garantează copiilor accesul la drepturile civile şi sociale, există numeroase obstacole între drepturile care apar pe hîrtie şi ceea ce se întîmplă în practică. “În Spania, spre exemplu, copiii fără documente au în teorie acelaşi acces la asistenţa medicală, ca spaniolii”, explică Michelle LeVoy, de la Platforma pentru cooperare internaţională cu privire la migranţii ilegali (PICUM). Cu toate acestea, implementarea unei noi legi privind asistenţa medicală începînd cu septembrie 2012, care vizează restricţionarea accesului adulţilor ilegali la serviciile medicale, are, de asemenea, un impact asupra copiilor acestora.

În unele ţări, doar asistenţa medicală “de bază” sau “de urgenţă” poate fi gratuită pentru copiii aflaţi ilegal într-o ţară, însă aceşti termeni definiţi vag conduc adesea la aplicarea discreţionară şi imprevizibilă a legislaţiei în domeniu. De asemenea, barierele în calea educaţiei acestor copii sînt la fel de complexe, în condiţiile în care, deşi Constituţiile mai multor ţări acordă tuturor dreptul la educaţie, birocraţia îi ţine adesea pe copiii fără acte departe de sistemul educaţional.

O altă tendinţă îngrijorătoare o reprezintă numărul tot mai mare de relatări privind minorii străini neînsoţiţi care au dispărut din centrele de primire a imigranţilor, de multe ori fără urmă.