Copiii gherleni s-au distrat în compania ursului polar Fram

În ajunul premierei cu piesa „FRAM – cum am devenit celebru”, actorii Companiei independentă de teatru de păpuşi AnimaArt” din Cluj-Napoca au făcut o repetiţie generală tocmai la Gherla, unde vineri dimineaţă au susţinut un spectacol în sala Casei Municipale de Cultură din centrul oraşului. Preşcolarii grădiniţelor din localitate au fost curioşi să-i vadă pe FRAM şi au umplut până la refuz sala. Reprezentaţia este o adaptare de Adrian Barbu şi Alexandra Aragiu. Copiii care au luat loc la acest spectacol antrenant şi vioi l-au descoperit pe Fram, ursul polar născut în ţara gheţurilor veşnice. Am avut ocazia să vedem un spectacol fascinant, o metaforă a existenţei în raport cu adevărurile simple: curaj, blândeţe, entuziasm, inocenţă, aşa cum se întâmplă la toate piesele prezentate de talentaţii actori ai trupei clujene. Actorii Enikõ Takács, Cristina Secăreanu, Paul Sebastian Popa şi Bianco Erdei au reuşit să transpună prin jocul lor mesajul piesei, scoţându-l în evidenţă, desigur, pe ursul polar Fram, atât de mult îndrăgit şi iubit de copii. Asta am observat şi prin aplauzele care nu au încetat să răsune în sală. Publicul a trăit din plin piesa, fiind receptiv la întâmplările şi peripeţiile eroului principal.

Regia artistică a piesei aparţine directoarei companiei, Dana Bonţidean, iar regia tehnică este semnată de Leonard Viziteu. Clujenii au prilejul de a savura spectacolul chiar în acest weekend, mai precis duminică, 29 octombrie 2017, orele 12,00 la cinematograful Dacia.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.