Controversatul liberal ieșean Alexandru Muraru provoacă tensiuni diplomatice între București și China

Beijingul lansează un avertisment dur la adresa Bucureștiului și condamnă ferm acțiunile deputatului Alexandru Muraru, pe care îîl acuză de „intervenție flagrantă” în afacerile interne ale Chinei după o vizită în Taiwan și publicarea unui articol pro-independentist. Ambasada chineză cataloghează gestul parlamentarului drept o încălcare gravă a politicii oficiale a României și o sfidare a cunoștințelor de bază din diplomație, avertizând că nerespectarea principiului „o singură Chină” pune în pericol fundamentul relațiilor bilaterale dintre cele două state.

„Taiwanul este o parte a Chinei, atât China continentală cât și Taiwanul aparțin aceleiași Chine. Acesta este realitatea încă din atichitate până astăzi, ceea ce constituie adevăratul status-quo al Strâmtorii Taiwan şi o componentă importantă a ordinii internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Recunoașterea Guvernului Republicii Populare Chineze drept singurul guvern legitim care reprezintă întreaga Chină și respectarea principiului „o singură China” reprezintă un consens recunoscut la nivelul întregii comunități internaționale, respectiv un lucru firesc al respectării normelor de bază ale relațiilor internaționale. În anul 1949, România și Republica Populară Chineză au stabilit relații diplomatice. De atunci principiul „o singură China” a devenit fundament politic al relațiilor bilaterale, aducând garanția că relațiile dintre China și România au rezistat probelor schimbărilor situației internaționale și au continuat să se dezvolte constant”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

Acesta arată că recent, deputat român Alexandru Muraru a vizitat în regiunea Taiwan, fapt care, în sine, contravine politicii oficiale a României. Mai mult, Ambasada Chinei la București arată că după întoarcerea în România, Muraru a publicat un articol în presă prin care a susținut poziția separatistă a autorității Partidului Democratic Progresist de promovarea independenței Taiwanului, fapt pentru care ne exprimăm preocuparea serioasă și opoziția fermă. „Chestiunea Taiwan este una ce privește afacerile interne ale Chinei și reprezintă nucleu al intereselor fundamentale ale Chinei. Așa cum un judeţ sau o regiune a României nu se poate separa de statul român sub niciun pretext, tot astfel nici Taiwanul nu se poate separa de China sub niciun motiv. „Nu face altora ceea ce nu vrei să ți se facă ție”. Faptul că domnul Muraru a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susținând „independența Taiwanului”, nu numai că contravine cunoștințelor de bază ale diplomaţiei, ci și ridică semne de întrebare cu privire la dacă acesta reprezintă cu adevărat interesele României”, a arătat ambasada.

Totodată, purtătorul de cuvânt susține că partea chineză se opune cu fermitate oricăror forme de legături oficiale cu Taiwan ale statelor care au relații diplomatice cu China, acestea incluzând vizite ale reprezentanților instituțiilor oficiale, înființarea de reprezentanțe oficiale, semnarea acordurilor oficiale sau desfășurarea cooperărilor oficiale. „Acordăm o mare importanță față de angajamentul părții române de a susţine politica „o singură China” și sperăm ca acest angajament să fie pus cu adevărat în aplicare. Ca atare, Principiul „o singură China” reprezintă atât fundamentul politic al relațiilor chino-române cât și garanția prieteniei celor două țări din generație în generație”, menționează purtătorul de cuvânt al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.