Control auditiv gratuit pentru toți copiii născuți în maternitățile de stat din România

Toți copiii născuți în maternitățile de stat din România beneficiază, începând din această lună, de control auditiv gratuit, realizat cu aparatură medicală modernă, programul de screening auditiv fiind extins de Ministerul Sănătății la nivel național.

„După spitalele regionale și alte proiecte importante cu finanțare de la Banca Mondială, am reușit deblocarea acestui proiect. Screeningul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață. Pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului este deosebit de important ca surditatea să fie depistată cât mai devreme, în vederea asigurării în timp util a tratamentului adecvat. În luna octombrie, din banii pe care i-am obținut la rectificare, am extins programul de screening auditiv deja existent în 17 spitale, astfel încât în fiecare județ să se realizeze screeningul auditiv. În luna următoare am început distribuirea echipamentelor, iar acum am început testarea gratuită a nou-născuților”, declară ministrul Sorina Pintea, într-un comunicat al MS, remis presei.

Conform comunicatului, programul de screening auditiv al MS este implementat în 186 de maternități și secții de terapie intensivă ce îngrijesc nou-născuți, care au fost dotate cu 286 de echipamente de testare auditivă. Pentru acest program, Ministerul Sănătății a alocat un buget de 2.550.000 lei.

În perioada următoare, Ministerul Sănătății a anunțat că va demara o campanie de conștientizare și informare a publicului și cadrelor medicale privind necesitatea testarii auzului la nou-născuți.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.