CONTRASTE. Clădiri neglijate în…buricul marelui municipiu

Avertismentele și amenzile privind îngrijirea construcțiilor de tot felul din municipiul Cluj – Napoca se pare că se dau diferențiat, sau chiar lipsesc cu desăvârșire, dacă privești câteva imobile din zona centrală … bolnave de ani de zile.

Cea mai ,, ciuruită’’ clădire de pe B-ul Eroilor își are numărul de identificare ––și se află lângă Centrul Militar, în vecinătatea Teatrului, Catedralei, Prefecturii, zonă marcantă prin istoria ei arhitecturală, unde ochii turiștilor de pretutindeni au ce vedea și imortaliza, inclusiv aceste ziduri care …adăposteau cu ani în urmă o unitate de alimentație publică destul de căutată. Acum zidurile arată ca după bombardament, contrastând izbitor cu întreaga dimensiune a bulevardului care beneficiază de o plăcută alee pietonală și numeroase terase bine întreținute.

Oare, să nu vadă municipalitatea de atâția ani de zile că acest istoric imobil din buricul cetății este în mare suferință, cum bine se vede din imaginea de față, s-au închide ochii din motive mai puțin știute de contribuabili?.

De fapt un alt imobil al nepăsării se află chiar în vecinătatea Primăriei, unde-și are sediu Electrica furnizare, adică pe Memoradumului 27, de unde vin facturile fiscale ce ne…curentează în fiecare lună, de ne gândim la o lampă, sau un felinar, dar nici petrolul nu-i mai ieftin, că toată energia ce o vând profitorii acestor vremuri, ne distrug energia și sănătatea.

Chiar ieri am întrebat câțiva salariați ai societății de ce nu repară exteriorul clădirii care-și dezintegrează zilnic zidurile, ba mai mult, există pericolul să se desprindă tencuiala obosită de timp și vremuri, ce poate provoca grave accidente celor ce trec cu sutele pe lângă clădire?.

Răspunsul rămâne o enigmă deoarece m-au trimis să-l aflu de la proprietari, ei fiind doar chiriași și doar atâta știu că au așteptat ani de zile să obțină aprobările necesare pentru igienizarea și repararea interiorului, care arăta ca și …exteriorul.

Poate din facturile acestea năucitoare, care sunt așteptate de abonați de aproape trei luni de zile, rămân ceva bani pentru …peticirea rănilor acestei clădiri atât de hulită de miile de clujeni racordați la rețeaua de distribuire a curentului electric.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut