Contrabanda, drogurile şi prostituţia – 0, 3% din PIB

Activităţile ilegale reprezentate prin contrabanda cu alcool şi tutun, consumul de droguri şi prostituţie au contribuit aproximativ cu 0,3% la formarea Produsului Intern Brut (PIB), în primul trimestru din acest an, a declarat, vineri, Adriana Ciuchea, director general Direcţia de conturi naţionale şi sinteze macroeconomice în cadrul Institutului Naţional de Statistică.
„Activităţile ilegale reprezentate prin contrabanda cu alcool şi tutun, consumul de droguri şi prostituţie reprezintă în trimestrul 1 2015 aproximativ 0,3% din PIB. Ponderea mai mare în cadrul acestora o are contrabanda cu alcool şi tutun care este de 0,17% din PIB, după care drogurile – 0,13% şi prostituţia – 0,03%”, a spus Ciurchea, citată de Agerpres.
În ceea ce priveşte sectorul cercetării şi dezvoltării, ea a precizat că în România „din păcate nu are o pondere foarte mare în PIB, respectiv în jur de 0,4%, în alte ţări ajungînd şi la cîteva procente”.
Potrivit datelor provizorii publicate vineri, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută, în primul trimestru din 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. PIB-ul nominal se ridica în perioada menţionată la peste 139,2 miliarde lei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.