Consumatorii de gaz, solicitați să permită accesul echipelor specializate pentru citirea contoarelor

Consumatorii de gaz și electricitate din aria de responsabilitate a Delgaz Grid sunt rugați, de reprezentanții companiei, să permită accesul la contoare a reprezentanţilor firmei MSC Operaţional SA, desemnată de către Delgaz Grid să execute aceste operaţiuni. Aceștia pot fi recunoscuţi după brandul EPlus care se regăseşte pe legitimaţiile de serviciu, precum şi pe îmbrăcămintea pe care o poartă în timpul programului de lucru.

„Citirea contoarelor este obligatorie, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi totodată stă la baza procesului de facturare. Datele colectate în urma citirii contoarelor sunt transmise de către Delgaz Grid furnizorilor de gaz sau electricitate pentru care au optat consumatorii. Aceste date stau la baza emiterii de către furnizori a facturilor reprezentând contravaloarea cantităţii de energie consumată. În cazul consumatorilor casnici, citirea contoarelor de gaz (în jumătatea de nord a ţării)  şi a celor electricitate (în zona Moldovei) se face o dată la 3 luni şi este obligatorie şi pentru consumatorii care au optat pentru sistemul de autocitire” – informează compania.

Compania solicită consumatorilor ca în condiţiile în care sesizează neconformităţi în modul de prezentare a persoanelor care se ocupă de citirea contoarelor, să le sesizeze la numerele de telefon Delgaz Grid: 0800.800.900; 0800.800.366, pentru a evita interacţiunea cu falşi cititori.

Delgaz Grid este distribuitorul licențiat de gaze naturale în 20 de judeţe din partea de nord a României (între care și Cluj) şi de energie electrică în 6 judeţe din Moldova.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.