Consul

RADU VIDA

Nu eu am inventat strigătura: omul potrivit, la locul potrivi. Dar în această…. concentraţiune de înţelepciune populară există adevăr 100%. Şi nu e de mirare că, în cazul în care, nu se ţine cont de şcoală, specializare, aptitudini şi bun simţ, totul se năruie. Şi mai devreme sau mai tîrziu, inadvertenţele se plătesc.

Am salutat, la vremea respectivă, numirea domnului Emil Hurezeanu în funcţia de ambasador al României în Germania. Acolo-i este locul. Chiar dacă nu-i diplomat de carieră, e boier prin naştere. Fin. Avînd mereu cuvintele la purtător. Manierat. Bun cunoscător al politicii externe a statelor europene şi a dezideratelor Statelor Unite ale Americii. Şcolit şi în Germania şi în SUA, cu o solidă cultură agonisită în România. Român. Dar cu mulţi ani din viaţă petrecuţi în München. Citit. Cu o mare putere de sinteză. Şi, mai ales, domn. În adevăratul sens al cuvîntului.

Să nu cumva să aveţi impresia că am vreun interes să-i fac… făcutele. Nici nu e nevoie. Pentru că un asemenea om merită să reprezinte ţara sa. Acolo, în Germania.
Avem şi un Consulat General la Bonn. Şi un post liber. Cel de şef. Sigur că funcţia nu este chiar atît de importantă ca a unui ambasador. Sigur că diplomaţia nu are nimic cu birocraţia. Dar – pentru că există un mare „dar” în această dihotomie – Consulatul este tot o reprezentanţă. Cu intense legături în ceea ce priveşte diaspora românească de acolo sau aiurea, cu populaţia germană, cu autorităţile de acolo…

Şi a venit propunerea.
Domnul Mădălin Voicu a fost nominalizat pentru a prelua atribuţiile de consul general al României la Bonn. Veţi spune că-s cîrcotaş. Că mereu găsesc încă un nod în papura care este. Da: are şcoală. Onorabilă. Conservatorul bucureştean a scos muzicieni de seamă, care fac cinste pe scenele lumii. Da: are ascendenţi de mare notorietate şi descendenţi care tot cu muzica se ocupă. Intelectuali. Da: are vechime în politică. Tocmai ce nu trebuie într-o asemenea funcţie. Partida rromilor este. Şi Germania ştie să aplaude, diplomatic, democraţia altora. Dar la ei… În fine, da: domnul Mădălin Voicu habar nu are ce înseamnă să fii boier. Fin. Manierat. Şi nu spun asta doar pentru că, împreună cu Marean Vanghelie au urcat şi coborît scroafa din pom. Nu! Domnul Mădălin Voicu este un dur. Nicidecum un „diplomat înnăscut”. Partidul a avut nevoie de el pentru că e tupeist. Ordinar, chiar. Şi, chiar dat afară de preşedintele organizaţiei din care făcea parte, a fost reprimit. Pentru calităţile lui de… ciomăgar al cuvintelor.

Există, nu mă îndoiesc, şi astăzi o instituţie care să acopere golurile pe care le acoperea, altădată, CEPECA. Acolo se instruiau cei care nu erau diplomaţi de carieră. Pe ce parte se ţine furculisionul de peşte, cum să saluţi un thailandez budist, spre deosebire de unul hindus, şi cum să asculţi, chiar şi cînd trebuie să vorbeşti. Diplomaţia este o lume, care nu se schimbă ca şi ciorapii regimurilor politice. Şi, chiar dacă pare că eşti sub ascultarea celor care te-au trimis, există legi specifice, ce depăşesc măruntele interese de partid. E vorba de Ţară, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Şi de conexiunea ei cu restul lumii.

D-nul Mădăin Voicu este un bun dirijor, cred. Şi un priceput muzician, prepuiesc. Dar nu are fire de diplomat. Şi nu va fi niciodată un consul recunoscut pe deplin. Oricît s-ar dezbrăca de partid şi de toate alea… Aşa cum Ilie Năstase, poate să se îmbrace de 10.000 de ori în general, că tot soldat al terenului de tenis e perceput. Şi poate să se înscrie în 10.000 de partide, că nu va fi niciodată parlamentar adevărat, ci, mai degrabă, clovnul competiţiilor de altădată, însurăţelul de tot a doua zi şi criticul generaţiei actuale de tenis de cîmp.