Construim…

Radu VIDA

Nimeni nu ne cere să facem Marele Zid Chinezesc, sau Drumul Mătăsii. Şi cu atît mai puţin, să umplem ţara cu castele.

Au trecut vremurile…
Dar, vă rog să mă credeţi, lumea construieşte temeinic. Şi, cel puţin în lumea civilizată, nimeni nu pune semnul de egalitate între mult şi prost. Iar noi avem nefericirea să facem şi puţin, şi sub orice critică. Nu mai vreau să mă întorc şi să înşirui disfuncţiile care ne-au mîncat un an din viaţă, asistînd la remedierea tramei stradale în cîteva puncte ale municipiului nostru. Aş vrea să am o conversaţie cu “specialistul” care a conceput toată tărăşenia. Şi cu factorii de decizie, care au supravegheat lucrările. Sau, mai bine spus, nu le-au supravegheat. (Poate la vot!)

Trecutul e trecut. Dar nici prezentul nu arată mai bine. Lucrarea este şi acum neterminată, ba, mai mult, se pare că “distracţia” ne va costa scump. Culmea! Nu pe cei care au arvunit tot felul de firme “prietene” şi nici pe cei care au batjocorit lucrările. Ci pe noi, contribuabilii. Noi, clujenii, sîntem arătaţi cu degetul că nu ne-am încadrat în timp. După cum tot noi vom fi cei care vom plăti şi daunele la UE şi finisarea (citiţi, vă rog…cîrpirea) neregulilor. ‘Ici o porţiune lipsă de piatră cubică (inutilă, de altfel, în peisaj, dar care încarcă costurile); colo tencuială stricată la o seamă de clădiri (multe dintre ele făcîndu-şi reparaţiile la faţadă înainte de începerea lucrărilor). Pomi ornamentali lăsaţi de izbelişte sau înghesuiţi în cadre de “fier” neconforme; intersecţii aiurea, atît în cea ce priveşte sensurile giratorii, cît şi semnalizarea lor; parcări făcute parcă pentru a sfida logica elementară şi încă multe altele.

Ca să nu mai vorbim de calitatea materialelor…
Ei, bine, aici chiar avem o problemă. Parcă neştiind firea concetăţenilor, constructorii au coborît înălţimea trotuarelor, în aşa fel încît, nu o dată, avem impresia că, noi, pietonii, umblăm pe carosabil. Dar se constată şi…reciproca. Vehiculele au început să se caţere pe trotuare, mult mai uşor decît atunci cînd o tentativă necugetată îţi ajungea la inimă dar, mai ales, la direcţie, bucşe şi capete de bară ale maşinuţelor de lux. Acum, pe lîngă celelalte trotuare, unde parcarea a devenit o constantă, pe străzile noi şi neterminate, după cum spuneam, se înstăpînesc, tot mai mult, autovehiculele urbei. Nu cred că trebuie să fii mare inginer şi constructor ca să-ţi dai seama că nisipul de dedesubtul dalelor nu a fost gîndit să susţină ditamai camioane, autobuze, taxiuri şi limuzine.

Dar nici bicicliştii nu-s mai fericiţi.
Mintea întortocheată a proiectanţilor de piste a făcut ca multe porţiuni să concureze la titlul de cel mai ilar drumeag. Iar ce s-a făcut, s-a făcut prost. Dovada? După lungi şi chinuitoare eforturi, în care lumea constructorilor din toamna trecută chiulea de mama focului, în fine, s-a conturat şi porţiunea pentru biciclişti de pe str. Horea. Iarnă n-a fost. Vara încă n-a venit. Dar pista de aici a crăpat.

Mai tare de atît, nici că se poate!
E confirmarea cea mai bună a lucrului făcut de mîntuială, a muncitorilor care habar n-au ce şi cum cu… maglavaiţul care trebuie pus pentru a putea fi numiţi “drumari”, a banditismelor din spatele proiectelor şi a pungăşiei din faţa controlului de calitate.

Peste 2000 de ani se vor mai vedea urmele drumului roman Napoca-Apulum. Dar, pe miliarium, pe b-dul Muncii, str. Horea, Memorandumului sau Moţilor nu se va putea descifra decît: “MMXV – calitate 0”.
Trist.