Consolidarea consolidării

Marea ne arată cât suntem de mici, spunea deunăzi un cunoscut actor de la noi, iar Europa vrea să ne arate cât vom fi de mari, dacă ascultăm de vorbele lui Martin Schultz, şeful SPD. De la ei, vreau să spun.
Beculeţul cu Statele Unite ale Europei s-a aprins în 1925, iar Martin vrea ca, până în 2025, luminile de la Poarta Brandenburg să lumineze, de la est la vest, până în cotloanele din Insula Şerpilor şi Madeira, iar de la nord la sud, din bârlogul Moşului Crăciun până în buzunarele mafioţilor sicilieni.
Şi poate şi mai departe.
Cine spune asta? Omul care a prins un pic de cheag după alegerile nibelunge, dar nu se poate înţelege nici cu madama Merkel în ceea ce priveşte un guvern funcţional pentru marele popor german. Globalizând globalizarea, feciorul Schulz-ului opinteşte să rămână în prim-planul opiniei publice evropene, cerând consolidarea integrării continentale. Ca singură soluţie pentru ca visul natzi să nu rămână doar o mână umedă, scăpată din greşeală în oliţa cu… ştiţi dumneavoastră. Dacă altădată, a declanşat două războaie mondiale, acum, Germania cere pacea pentru o mie de ani, evident sub patronajul ei sigur şi ocrotitor. În acest sens, Martin Schultz nu ezită. Şi fără frica de a-i creşte nasul ca vărului Pinocchio, spune că, SUE va elimina partidele extremiste. Am să vă rog să fiţi atenţi la înşiruirea ţărilor vizate: Franţa, Olanda, Finlanda, Danemarca, Austria. Sigur că social-democratul cu faţă umană şi barbă de neanderthal nu poate exclude Germania, aşa că aminteşte de mişcarea capetelor rase, doar aşa, în subsidiar. De parcă n-ar fi cel mai naţionalist şi extremist partid din câte se află pe Continent!
Aici e problema Germaniei: să învingă naţionalismul (citiţi, vă rog, patriotismul) celor tari şi mari! Noi, Albania, Muntenegru, Ungaria, R. Moldova şi alţii asemenea trebuie să se alinieze. Pur şi simplu! Din acest motiv, umblăreţii pe la Bruxelles susţin – e drept, tacit – şi dorinţele secesioniste ale nealiniaţilor. L-au primit şi ascuns pe Puigdemont, au încurajat tentativa catalanilor francezi de a pune paie pe focul iscat la Barcelona, au tratat cu „indiferenţă” consolidarea ideii de rupere a Italiei…
Cine-i cuminte, poate să spere că îşi va păstra un gram de fiinţă naţională. Cine nu… Dar tot sub tirul gloanţelor oarbe ale neocolonialismului modern se va adăposti. Libertatea de a alege jugul.
Pentru că nu va exista altă soluţie.
Radu VIDA