Consilierii municipali din Opoziţia clujeană: „Nu dorim să fim complici la săvârşirea unor posibile ilegalităţi”

Aleşii locali ai Opoziţiei municipale îl avertizează pe primarul Emil Boc asupra faptului că în cazul în care nu va publica şi nu va discuta rapoartele întocmite în ultimii trei ani de Curtea de Conturi privind activitatea municipalităţii, nu vor mai desfăşura nici o activitate ce priveşte finanţarea nerambursabilă a proiectelor din domeniul cultural-educativ, respectiv al sportului. „Consilierii Locali PSD+ALDE solicită primarului Emil Boc publicarea şi discutarea rapoartelor Curţii de Conturi asupra activităţii Primăriei Cluj-Napoca pe ultimii trei ani, în caz contrar nu vor participa la şedintele unde vor fi analizate cererile privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor structurilor sportive precum şi cererile privind acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni cultural-educative”, avertizează aceştia, prin intermediul unui comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei. „Nu vom participa la comisiile unde vor fi analizate cererile, întrucât nu dorim să fim complici la săvârşirea unor posibile ilegalităţi”, explică, aleşii PSD+ALDE, precizând, de asemenea, că nu vor participa nici la votul acestor proiecte în plenul Consiliului Local.

Totodată, consilierii municipali din Opoziţia clujenă afirmă: „Curtea de Conturi a stabilit că în ultimii ani au fost acordate sume în mod nelegal. Primarul blochează accesul la rapoartele Curţii de Conturi, în acelaşi timp refuză orice discuţie pe această temă. Nu putem fi de acord cu acest mod de lucru al primarului, de ignorare a rapoartelor Curţii de Conturi, încercând ca prin votul consilierilor locali să promoveze proiecte asupra cărora planează suspiciunea de ilegalitate”, arată aceştia.

Consilierii locali ai coaliţiei de guvernământ subliniază faptul că doar pe anul 2016 găsim în raport plăţi ilegale de 65 milioane de lei, în creştere faţă de anii anteriori. „Primarul sfidează orice raport al Curţii de Conturi, înţelegând să încheie contracte de reprezentare juridică prin care să conteste aceste raporturi în instanţă pe banii clujenilor în loc să respecte legea. Avem nevoie de Tiff, de Untold şi de alte evenimente culturale, însă nu vom gira prin votul nostru săvârşirea unor fapte nelegale. Dacă primarul şi consilierii PNL+UDMR ăşi asumă comiterea de nelegalităţi atunci dânşii să răspundă în faţa legii pentru toate aceste acte iresponsabile”, punctează aleşii Opoziţiei din Consiliul Local Cluj-Napoca, în comunicatul de presă.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.