Congresul SUA, luat cu asalt de simpatizanții lui Trump

Partizanii preşedintelui Donald Trump au pătruns miercuri în clădirea Congresului Statelor Unite după ce au dărâmat mai multe garduri de securitate şi s-au confruntat cu poliţia, care a fost depăşită de evenimente, provocând scene de haos în capitala SUA, transmite EFE.

Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, a declarat starea de urgenţă în faţa haosului generalizat, cu mii de protestatari pe străzile capitalei federale.

Congresul se reunise pentru validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie în urmă cărora democratul Joe Biden a ieşit învingător.

Imaginile difuzate la televiziune au arătat ciocniri violente între partizanii preşedintelui în exerciţiu şi agenţii care supravegheau bariera de securitate a poliţiei, aceştia din urmă folosind gaze lacrimogene pentru a-i respinge.

Ulterior, simpatizanţii lui Trump au avut altercaţii cu forţele de ordine pe culoarele Congresului.

Unii dintre protestatari au urcat la prezidiul Senatului, fluturând drapele. şi scandând numele lui Trump.

Marşul, sub sloganul „Salvează America”, a început dimineaţă în mod paşnică lângă Casa Albă, potrivit EFE.

La orele prânzului, preşedintele în exerciţiu le-a declarat protestatarilor că nu va recunoaşte niciodată rezultatul alegerilor.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut