Congresul SUA a ratificat victoria lui Biden

Congresul Statelor Unite a ratificat joi victoria preşedintelui ales, democratul Joe Biden, în scrutinul american din 3 noiembrie, transmit Reuters, AFP şi EFE.

Aceasta este ultima etapă înaintea învestirii lui Joe Biden, într-o ceremonie prevăzută pentru 20 ianuarie.

Vicepreşedintele republican în exerciţiu Mike Pence a certificat votul unui număr de 306 de mari electori în favoarea lui Biden, faţă de 232 pentru Donald Trump. Pragul minim necesar era de 270 de mari electori.

Ratificarea are loc după o lungă şi extraordinară zi de 6 ianuarie care a fost marcată de un asalt asupra Congresului comis de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump cu scopul de a bloca procesul de confirmare a rezultatelor electorale.

După ce Camera Reprezentanţilor şi Senatul şi-au reluat şedinţa comună, liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, a condamnat ceea ce el a calificat drept o ”insurecţie eşuată”.

”Ei au încercat să perturbe democraţia noastră. Au eşuat. Au eşuat. Au eşuat în tentativa de a obstrucţiona Congresul”, a subliniat experimentatul politician republican.

Procesul de certificare a fost întârziat şi de obiecţiile formulate de câţiva republicani faţă de rezultatul alegerilor în statele Arizona şi Pennsylvania. Ambele obiecţii au fost respinse prin vot.

Recomandat pentru dvs.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut