Congresul Ligii Aleşilor Locali a stat sub semnul atacurilor dure la adresa PSD-ALDE

Peste 1000 de primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni ai Partidului Naţional Liberal din toată ţara s-au reunit la Cluj-Napoca în cadrul congresului Ligii Aleşilor Locali. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat preşedintele partidului Ludovic Orban, prim vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Cu această ocazie, delegaţii l-au ales în funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali pe Gheorghe Flutur. De asemenea, au fost aleşi şi membrii noului Birou Permanent al Ligii Aleşilor Locali. Printre aceştia se numără primarul oraşului Huedin, Mircea Moroşan(prim vicepreşedinte), viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea(vicepreşedinte) şi primarul comunei Băişoara, Minodora Luca.

În discursul susţinut în faţa aleşilor locali, liderul PNL Ludovic Orban a subliniat că trebuie depăşită metoda în care banii necesari pentru dezvoltarea unei comunităţi stau ‘în pixul’ unei anumite persoane din conducerea centrală. “Trebuie să gândim, până la urmă, un mecanism de finanţare în care comunităţile locale, primarii, aleşii locali să nu mai trebuiască să stea cu mâna întinsă la Guvern, să poată avea cu adevărat resursele necesare. Iar dacă nu au resursele necesare, vă spun sincer, nu mi se pare normal ca banii cetăţenilor români, plătiţi din taxe şi impozite, care sunt destinaţi susţinerii proiectelor de investiţii în comunităţile locale, să stea în pixul unuia precum Paul Stănescu, sau cum era înainte, mâna dreaptă a lui Dragnea, şi care să îi distribuie efectiv cum vor muşchii lor. Vremea în care ‘banii stau în pixul meu’, de pe vremea lui Năstase, trebuie să înceteze”, a spus liderul liberal. Acesta consideră că şi fondurile destinate dezvoltării locale pot fi alocate pe principiul asemănător celui prin care se acordă finanţări europene. “Trebuie să identificăm mecanisme obiective, exact ca pe fondurile europene, în care primarii şi autorităţile locale să nu mai fie umilite atunci când solicită finanţare pentru proiecte care sunt în beneficiul comunităţilor. Toate lucrurile acestea sunt în beneficiul cetăţeanului”, a spus Orban. În discursul său, adresat celor aproape o mie de delegaţi care au participat la congres, Orban a susţinut că s-a ajuns la anumite situaţii aberante în care autorităţile locale au nevoie să facă drumuri către tot felul de companii de stat, inclusiv pentru a primi negaţie că au nevoie de aviz de la acea entitate, pentru un proiect.

La rândul său, liderul PNL Cluj, Daniel Buda a arătat că partidul din care face parte trebuie să se consolideze ca singura alternativă la actuala guvernare PSD. ”Avem astăzi în România o guvernare nocivă şi distructivă cum nu s-a mai văzut. O guvernare care a împovărat mediul de afaceri cu taxe şi impozite, care încearcă să îşi subordoneze justiţia, care a călcat în picioare, orice urmă de speranţă a românilor la o viaţă mai bună. Dar, mai ales, avem o guvernare în care fondurile europene, atât de necesare dezvoltării României, au devenit o adevarată Fata Morgana, condamnând mai departe această ţară la subdezvoltare şi sărăcie.

Guvernarea PSD şi Liviu Dragnea stârnesc deja îngrijorare în cancelariile europene. Acestea privesc cu înfrigurare evoluţiile, deloc liniştitoare, din societatea romanească. Deficitul bugetar excesiv, bazarea societăţii doar pe consum, lipsa investiţiilor durabile, fac din România un stat slab şi expus unei permanente crize economice şi sociale, dar mai ales unei crize morale.

Dragi colegi, tocmai de aceea, cred ca PNL-ul de astăzi trebuie să strângă rândurile mai mult decât oricând”, a arătat Daniel Buda.

Primarul Emil Boc a criticat dur măsurile fiscale luate de guvernarea PSD-ALDE, arătând că, practic, prin hotărârile adoptate în acest sens resursele locale sunt confiscate de autorităţile centrale. ”În România, din nefericire, se întâmplă exact invers, adică în timp ce primarul Parisului, primarul Londrei au semnat o hârtie comună în noiembrie 2016, cerând guvernelor naţionale o cotă şi mai mare din taxele şi impozitele care se plătesc la nivel statal să rămână la nivel local în procent de peste 25%, în România se întâmplă exact invers.

Resurse adunate de comunităţile locale prin efortul propriu sunt luate de Guvern, confiscate, naţionalizate, şi aplicate de ei în alte scopuri numai de ei ştiute. Această revoluţie fiscală pe care o anunţă guvernul socialist astăzi este cea mai curată formă de revoluţie fiscală bolşevică. Asta înseamnă preluarea resurselor comunităţilor locale şi naţionalizarea lor de către guvernul central fără a se lăsa posibilitatea de a avea investiţii.

Vă dau un exemplu, la Cluj: dintr-un proiect de investiţii de 90 de milioane de euro de la bugetul local, 30 de milioane sunt luaţi de guvernul central fără să pună nimic în loc. Noi nu suntem împotriva coeziunii naţionale, toate regiunile ţării trebuie să fie dezvoltate, într-un principiu sănătos de echilibru, dar nu naţionalizare şi, practic, ajungând la a jupui şi la a lăsa fără resurse autorităţile care reuşesc, totuşi, să producă prosperitate.

În acest moment, ce stimulent să mai aibă autorităţile locale să mai aducă investiţii, din moment ce resursele nu rămân acasă, ci pleacă în altă parte? Practic, toţi banii europeni pe care i-am adunat în exerciţiul financiar anterior îi pierdem prin naţionalizarea realizată de guvernul naţional. Gândiţi-vă că la Cluj există Sala Polivalentă pe care am construit-o din banii clujenilor.

În fiecare an, Cluj pierde echivalentul unei săli polivalente, bani care nu se mai întorc acasă, ci pleacă în altă parte. Sper ca acest lucru să înceteze, pentru că este dăunător tuturor administraţiilor locale, pe termen mediu şi lung”, a explicat Boc.

Cosmin PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.