Conflictul “îngheţat” din Transnistria începe să se dezgheţe

World Politics Review

După luptele sîngeroase din 1992, conflictul din Transnistria a fost reglementat printr-un status quo, devenind unul din cele cîteva aşa-numite conflicte îngheţate din spaţiul post-sovietic. De ani de zile, cele două părţi – Republica Moldova din dreapta Nistrului şi Transnistria din stînga – au convocat şi desfiinţat diferite formate de negociere, în timp ce retorica a izbucnit asupra limbii în litigiu, drepturilor de tranzit şi de proprietate,

Conflictul a evitat în cea mai mare parte titlurile de ziar internaţionale şi a fost nesîngeros timp de aproape două decenii – pînă în ziua de Crăciun 2011, cînd un soldat rus din forţele de menţinere a păcii a împuşcat mortal un tînar din RMoldova, la un punct de control de pe podul Vadul lui Vodă din apropiere de Chişinău.

Pe parcursul anului trecut, guvernele de pe malurile stîng şi drept ale Nistrului au suferit schimbări majore, susceptibile să amelioreze viaţa oamenilor de rînd, cu promisiuni reale de rezolvare a conflictului. În RMoldova, o coaliţie pro-europeană care a deţinut o majoritate în Parlament din 2009 a reuşit în cele din urmă să aleagă un preşedinte al ţării, eliminînd necesitatea organizării de noi alegeri înainte de 2014 şi oferind Chişinăului o fereastră de oportunitate pentru a implementa o agendă de reformă pe termen mai lung. În Transnistria, a fost ales preşedinte un reformator, de 42 de ani.

Se întrevede astfel sfîrşitul acestui conflict prelungit. Sub preşedinţia lituaniană şi irlandeză, Organizatia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a adus moldovenii şi transnistrenii, alături de reprezentanţi ai unor părţi interesate cheie internaţionale – Rusia, Ucraina, UE şi SUA – împreună pentru noi discuţii, în vederea reconcilierii permanente dintre cele două părţi.

Conflictul din Transnistria este important pentru Bruxelles şi Washington, atît în pofida, cît şi datorită dimensiunii sale şi faptului că este relativ liniştit. Percepţia că este un conflict “rezolvabil” a inspirat demnitari europeni influenţi, precum cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, să-l declare un “caz test” pentru un model nou, de incluziune, al securităţii europene.

Recunoscînd rolul central al Rusiei şi influenţa asupra transnistrenilor, Merkel a propus Moscovei un dialog permanent bilateral de securitate, în schimbul sprijinirii soluţionării conflictului. O rezolvare a lui va servi, într-adevăr, Germaniei şi intereselor de securitate mai largi ale Europei, reducînd oportunităţile oferite traficului de arme, de persoane şi altor tipuri de contrabandă, în timp ce obligă activităţi obscure din regiune să se supună unui control internaţional.

Pentru Rusia, Transnistria este atît un beneficiu, cît şi o răspundere. În calitate de avanpost puternic pro-Kremlin la porţile NATO şi UE, regiunea oferă Moscovei un cap de pod îngust în Europa Centrală şi un veto indirect asupra extinderii NATO în regiunea Mării Negre. Împreună cu Flota rusă de la Marea Neagră cu baza la Sevastopol, trupele ruse din Transnistria ajută, de asemenea, să le reamintească ucrainenilor că trăiesc încă în vecinătatea Rusiei.

Totuşi, cu excepţia unei mîini de oligarhi ruşi care profită de pe urma “pieţei gri”, făcînd comerţ cu întreprinderi privatizate în grabă din Transnistria, ruşii sînt nemulţumiţi de subvenţionarea regiunii cu un ajutor direct anual de aproximativ 30 milioane dolari şi datorii neplătite la gaze de peste 3 miliarde dolari.

Avînd în vedere reprezentarea adecvată pentru vorbitorii de limba rusă din Transnistria, protecţia intereselor economice ruse şi o “prohibiţie” privind extinderea NATO în regiune, Moscova ar putea sprijini reunificarea moldoveană.

Oficial un “garant” neutru al procesului de soluţionare a conflictului de către OSCE, Ucraina ar avea beneficii semnificative de pe urma unui astfel de rezultat. Aducerea teritoriului transnistrean sub suveranitatea RMoldova va pune capăt rutelor traficurilor, care costă Kievul pierderi de milioane în venituri vamale, şi ar însemna şi o încetare a prezenţei militare ruse la frontiera de sud-vest a Ucrainei.

Mai mult, odată soluţionate chestiunile teritoriale, RMoldova şi-ar putea asigura o cale de aderare la UE, deschizînd potenţial uşa şi pentru oferta de aderare a Ucrainei, sau cel puţin pentru un acord de asociere deplin.