Confesiunea ca spovedanie în faţa Măriei Sale Cititorul

Volumul intitulat “Dincolo de cuvînt“ (confesiunea poetului, prozatorului ), coordonator scriitoarea Valentina Becart, apărut la Editura ARHIP ART, Sibiu, 2012, adună între coperte mărturisirile a 36 de autori din toate generaţiile, despre viaţa şi opera lor. Lucrarea este o reuşită încercare de a provoca sinceritatea autorilor în mărturisiri despre laboratorul de creaţie, despre luminile şi umbrele din viaţă, ce le-au influenţat opera.

Citind cartea aceasta, apărută în condiţii grafice deosebite, mi-am dat seama că textele autorilor ascund un efort intelectual mult mai intens şi o risipă de energie infinit mai mare decît lasă să se vadă în cele 433 de pagini. În acest context mi-am amintit de ceea ce spunea Emil Cioran: “Scriitorii sînt nişte bătrîni care nu trebuie luaţi în serios decît în momentele <cetăţeneşti> ale vieţii. Universul nu merge spre formulă, ci spre poezie.” Textele ne descoperă autori aplecaţi spre minuţie, conştiinciozitate, probitate profesională şi responsabilitatea textului scris. Temeinicia mărturisirilor are ceva din seriozitatea iluminiştilor, fără vreo formă de închistare. Textele mărturisitoare îmi dau convingerea că autorii acestora sînt conştienţi că în primul rînd trăiesc în limba română. Scriitori cu experienţă ca: Ioan Barbu, Radu Botiş, Valentina Becart, Floarea Cărbune, Cezarina Adamescu, Vasile Popovici, Menuţ Maximinian, Victor Bechianu, Sorin Cerin, Dora Alina Romanescu, Ion Nălbitorul, Cristian Harnău, Nicolae Vrăşmaş, Victoria Fătu Nalaţiu, Virgil Stan, Delia Stăniloiu, Elena Păduraru, Gheorghe Răducan, Al.Florin Ţene, Emil Iliescu, Ion Vanghele, Elena Trifan, Tănase Caraşca, unii membri ai LSR şi USR, stau alături de mai tinerii confraţi Florina Dinu, Ioan Adrian Trifan, Tatiana Scurtu-Munteanu, Any Drăgoianu, Cella Negoiescu, Ana Irina Iorga, Bianca Marcovici, Gheorghiţa Durlan, Mihaela Cristescu, Anastasia Gîrneaţă, Lucreţia Ionescu, Alexa Gavril Bîle şi Mădălina Donos, formînd un florilegiu, sau mai precis o crestomaţie a gîndului luminat.

Întreprinderea Valentinei Becart este o lucrare ce va deveni instrument de lucru pentru istoricii literari, o “ladă de zestre “ a spiritualităţii româneşti în contextul europenizării şi globalizării.

Ceea ce scrie Zaharia Sîngeorzan în “Conversaţii critice“, din care Valentina Becart extrage un pasaj, publicîndu-l pe ultima copertă, este un adevăr pe care noul curent literar proglobmodernul, ce a venit după instabilul postmodernism, sesizat şi botezat încă din anul 1998 în presa literară de subsemnatul, mă face să închei cu aceste rînduri: “Există o teamă de a <demitiza>, de a înlocui <idolii> de ieri cu cei de azi? Nu este oare nevoie de un mai mare curaj în a recunoaşte valorile de astăzi, cu riscul de a tulbura apele încremenite ale ierarhiilor supravieţuind încă unor obscure inerţii?”

Al. Florin ŢENE