Conferință sindicală împotriva desființării contractului colectiv de muncă

La Conferinţa Socială Reunită Europeană, care s-a desfășurat, la sfîrșitul săptămînii trecute, la București, în prezența a peste 130 de de reprezentanți ai unor sindicate și ONG-uri din România și străinătate, au fost acuzate măsurile de austeritate ale guvernului și desființarea contractului colectiv de muncă

Conferința, organizată la inițiativa lui Petru Damo, vicepreședinte al Sindicatului Invățămînt Alba și președinte al Sindicatului Invățămînt Zonal Aiud, a beneficiat de participarea a peste 130 de sindicaliști, 14 dintre participanți venind din alte țări europene, cum ar fi Ungaria, Bulgaria, Belgia sau Italia. De menționat că la conferință nu a participat nici un reprezentant al marilor confederații sindicale românești – Cartel ALFA, CNSLR Frăția, BNS și Meridian.

Participanții la conferință au respins politicile anti-sindicale şi anti-sociale care vizează desfiinţarea contractelor colective de muncă şi limitarea sau chiar pierderea drepturilor angajaţilor şi ale reprezentanţilor acestora şi afectarea drepturilor pensionarilor, politici care derivă din acceptarea aşa-zisului concept de „Guvernare Economică”, din Pactul de Competitivitate European. De asemenea, ei au susţinut respectarea şi aplicarea legislaţiei naţionale, europene şi a Constituţiei, astfel încît educaţia să fie „prioritate naţională” şi să beneficieze de 6% din PIB, ramurile de activitate să fie bine definite, hotărîrile judecătoreşti definitive şi irevocabile să fie puse în executare şi să nu mai fie amînate prin Ordonanţe de Urgenţă, respectarea separaţiei puterilor în stat şi sancţionarea încercărilor de intervenţie a factorului politic în terţe domenii.

De asemenea, la conferință au fost respinse politicile de îndatorare a statului român faţă de instituţiile financiar-bancare europene şi mondiale (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială), politici care – în viziunea participanților – au cauzat pauperizarea populaţiei şi periclitarea siguranţei, bunăstării şi viitorului generaţiilor următoare. Sindicatele participante la conferință au cerut aplicarea măsurilor anti-corupţie în mod ferm şi pînă la capăt, nu doar pe perioada unor scurte şi ineficiente „campanii politizate cosmetico-imagologice, cu sancţionarea legală a marilor corupţi şi cu recuperarea daunelor financiar-materiale cauzate statului român.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.