Conferinţa naţională de speleoterapie: Înfiinţarea unei universităţi balneare la Turda

Participanţii la Conferinţa Naţională de Speleoterapie, ce se desfăşoară în aceste zile la Turda au avansat ideea înfiinţării unei universităţi balneare. Propunerea, nouă atît la nivel european cît şi pe plan naţional a fost îmbrăţişată, fără rezerve, de către primarul Turzii, Tudor Ştefănie.

În discursul rostit cu ocazia deschiderii Conferinţei Naţionale de Speleoterapie, Ştefănie a afirmat că autorităţile locale vor sprijini proiectul înfiinţării unei universităţi balneare la Turda. Edilul–şef al Turzii şi-a exprimat nădejdea că Asociaţia Română de Balneologie va sprijini demersurile pe care autorităţile turdene le vor întreprinde pentru înfiinţarea universităţii balneare ce ar urma să funcţioneze în “Oraşul Salinei”.

Ştefănie a declarat că Turda va deveni, cu certitudine, o staţiune balneară de interes naţional. De altfel, partizan şi artizan al ideii transformării Turzii într-un oraş turistic, primarul Tudor Ştefănie a precizat că, pentru împlinirea acestui deziderat, “vechile relicve industriale trebuie să dispară” de pe harta oraşului. De asemenea, Ştefănie consideră că trebuie valorificată, în acelaşi scop “poziţia geografică foarte bună a Turzii”, oraş situat aproape în centrul României, la intersecţia a două drumuri europene, aflat la 30 de kilometri distanţă de Aeroportul internaţional Cluj-Napoca şi la circa zece kilometri de gara din Cîmpia Turzii, situată pe magistrala de cale ferată Bucureşti – Oradea.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.