Conferință despre viitorul Europei, la Cluj-Napoca

Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 125.000 de lei, pentru organizarea Conferinței privind viitorul Europei, în municipiul Cluj-Napoca, în luna octombrie a acestui an.

Conferința a fost lansată în luna mai a acestui an, la Strasbourg, și este un instrument digital multilingvistic, pus la dispoziția cetățenilor pentru a asigura o consultare publică eficientă, detaliată, accesibilă. Proiectul este inițiat de către Comisia Europeană, în parteneriat cu Parlamentul Europei și Consiliul Europei, se va derula pe durata unui an calendaristic și reprezintă o ocazie unică pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei. Platforma este disponibilă în 24 de limbi, permițând cetățenilor din întreaga Europă să își împărtășească și să își schimbe ideile și opiniile prin evenimente online.

În urma participării la avenimentul de lansare a conferințelor privind viitorul Europei, alături de vicepreședintele Comisiei Europene, Dubravka Suica, primarul Emil Boc a primit recomandarea de a deveni ambasador al acestui proiect. Municipiul Cluj-Napoca a primit confirmarea disponibilității participării liderilor europeni de la cel mai înalt rang pentru conferința din cadrul evenimentului anual mai sus amintit.

Este așteptată participarea vicepreședintei Comisiei Europene Dubravka Suica, a președintelui Comitetului European al Regiunilor Apostolos Tzitzikostas și a altor înalți oficiali europeni, de la nivel național, regional și local, care vor iniția un dialog cu participanții pentru a obține propuneri și a înțelege care sunt nevoile și așteptările cetățenilor de la instituțiile pe care le conduc. Cluj-Napoca are o tradiție în organizarea unor astfel de conferințe cum ar fi Conferința Open Innovation 2.0 în 2016, Startup Europe Summit, în 2019, și nu numai.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut