Conferinţă dedicată Centenarului Marii Uniri

Aula Magna a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să participe marţi, 5 iunie, începând cu ora 10, la conferinţa preoţească de primăvară dedicată centenarului Marii Uniri de la 1918, intitulată sugestiv „Făuritorii Marii Uniri din 1918”, susţinută de d-l Mircea Gheorghe Abrudan, doctor în istorie şi în teologie, cercetător ştiinţific III în cadrul Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca. La evenimentul desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, au participat preoţii din cele două protopopiate ortodoxe, Cluj 1 (Pr. Protopop Dr. Dan Hognogi) şi Cluj 2 (Pr. Protopop Dr. Alexandru Ciui). Conferinţa de ieri se înscrie în şirul de conferinţe dedicate centenarului Marii Uniri de la 1918 pe care domnul Mircea Gheorghe Abrudan le suţine în această perioadă în mai multe locaţii. Înainte de a face popas la Cluj, Mircea Abrudan a conferenţiat la Bistriţa, unde expunerea sa s-a bucurat de multă apreciere.
Plecând de la motto-ul conferinţei – „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii” -, care îi aparţine marelui istoric Nicolae Iorga, scopul domnului Mircea Abrudan este evocarea fondatorilor României Mari, iar „comemorarea fondatorilor României moderne este o datorie de conştiinţă” a subliniat istoricul clujean. Care a arătat că actul propriu-zis al Marii Uniri de la 1918 are la bază episoade anterioare şi precursori, începând cu Mihai Viteazu, descris ca „simbol al unităţii”, deşi, după cum a arătat Mircea Abrudan, „Mihai Viteazu nu a acţionat în spirit naţional când a unit cele trei ţări şi nu a urmărit să creeze România, dar a făurit o bază solidă pentru România modernă”. În şirul evenimentelor şi precursorilor Marii Uniri de la 1918 se înscriu Revoluţia de la 1848 şi paşoptiştii, în speţă liderii revoluţiei (Nicolae Bălcescu şi Andrei Şaguna, acesta din urmă venind cu ideea măreaţă a unirii românilor din Imperiul austriac, insistând pentru întemeierea unui Ducat românesc şi o Mitropolie românească), momentul 1859 (Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu), Războiul de Independenţă de la 1877-1878 (Mitropolitul Nifon Rusăilă al Ţării Româneşti, Ion C. Brătianu şi Carol 1) şi Primul Război Mondial (în contextul căruia scopul politic al participării României a fost împlinirea dezideratului naţional, iar personalităţile care au contribuit la realizarea lui şi evocate de Mircea Abrudan au fost Ion I.C. Brătianu, Ferdinand 1, Regina Maria, mareşalul Averescu, Constantin Prezan, Eremia Grigorescu, mitropolitul Pimen Georgescu, Ion Inculeţ, precum şi alte înalte feţe bisericeşti ca mitropolitul Vladimir Repta, mitropolitul Vasile Mangra, Roman Ciorogariu, Miron Cristea, Alexandru Baltagă ori Nicolae Ivan).
Mircea Abrudan a subliniat şi contribuţia pe care a avut-o preoţimea în Marele Război şi grăitoare în acest sens sunt datele statistice pe care istoricul clujean le-a cules în cercetările sale: 253 de preoţi au fost mobilizaţi în Armata Română între 1916-1920, 224 de preoţi ortodocşi uniţi au fost mobilizaţi în armata austro-ungară între 1912-1918, 141 de preoţi ardeleni au fost închişi de autorităţile maghiare între 1916-1918, 218 preoţi au fost deportaţi în zona Şopron între 1916-1918 şi 136 de preoţi ardeleni au fost refugiaţi în România între 1916-1919. Istoricul clujean a insistat pe ideea că preoţii ar trebui să renunţe la atitudinea mult prea defensivă atunci când Biserica Ortodoxă Română este acuzată că pompează bani în Catedrala Mântuirii Neamului. „Ar trebui să facem public faptul că ridicarea acestei catedrale nu este un scop şi un moft al Patriarhului Daniel, ci ridicarea ei s-a aflat în planurile regelui Carol” a adăugat Mircea Abrudan. Conferinţa de la Cluj s-a constituit într-o foarte documentată şi argumentată lecţie de istorie, bazată pe documente şi pe o cercetare asiduă, desfăşurată de domnul Mircea Abrudan atât în ţară, cât şi peste hotare, în special la Budapesta şi Viena.
Mircea Abrudan a obţinut Premiul „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române pentru cartea „Ortodoxie şi luteranism în Transilvania între Revoluţia Paşoptistă şi Marea Unire. Evoluţia istorică şi relaţii confesionale”, iar în aprilie 2015 a primit medalia omagială „Episcop Ioan Popasu” din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului. Este membru al Asociaţiei de Studii Transilvane/Verein für siebenbürgische Landeskunde, Sibiu-Heidelberg, începând cu anul 2007, precum şi membru al Institutului de Istorie Ecleziastică „Nicolae Bocşan” din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, începând cu anul 2016. Domeniile sale de interes sunt: Istoria Imperiului Habsburgic în secolele XVIII-XIX; Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Banat şi Bucovina în secolele XVIII-XIX; Istoria graniţei militare din Transilvania şi Banat; Răscoala lui Horea; Oltenia sub stăpânire austriacă şi Memorialistica Primului Război Mondial.
Cristian FOCŞANU