Conducerea CJ Cluj a semnat contractul de garantare împrumut pentru Aeroport Internaţional “Avram Iancu”

Contract-Aeroport-1Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan, a semnat, ieri, contractul de garantare a creditului de 50.000.000 lei, cu o maturitate de 20 de ani, pentru realizarea investiţiei publice de interes judeţean “Pistă 3.500 m – Etapa I şi suprafeţe de mişcare aferente”, la Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj R.A.”

„Urmare a avizului favorabil emis în acest sens de Ministerul de Finanţe, am semnat contractul de garantare a împrumutului de la Aeroport. Dincolo de importanţa în sine a acestui moment, el reconfirmă, o dată în plus, că lucrurile au întrat pe făgaşul lor normal şi că nu mai există impedimente pentru Contract-Aeroport-2funcţionarea normală şi pentru continuarea investiţiilor la acest obiectiv aeronautic de importanţă regională şi naţională. Banii obţinuţi prin acest credit vor fi folosiţi exclusiv pentru achitarea lucrărilor deja executate la pista de 3.500 de metri a Aeroportului, etapa I, plăţile urmînd a fi supravegheate de o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Aeroportului împreună cu cei ai Consiliului Judeţean” a declarat domnul Vakar Istvan.

Semnarea contractului de garantare survine Hotărîrii Consiliului Judeţean Cluj nr. 181 din 31 iulie 2014, de modificare a HCJ nr. 19/2014, prin care forul deliberativ al judeţului Cluj a aprobat garantarea unei finanţări rambursabile interne, în valoare de 50.000.000 lei, pentru realizarea investiţiilor publice de interes judeţean la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut