Concursul de titularizare, suspendat

Ministerul Educației și Cercetării a emis Ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare.

„Conform Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 din 18 mai 2020, pe întreg teritoriul țării a fost instituită starea de alertă, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 476/2020 din 16 iunie 2020, s-a prelungit starea alertă. Astfel, rămân în vigoare dispozițiile art. 27, alin. 3 din Legea 55/2020, articol potrivit căruia „pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice, se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante” – a anunțat, joi, Ministerul Educației și Cercetării.

Totodată MEC precizează că imediat după încetarea stării de alertă va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin Ordin al ministrului.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.