Concurs regional „Micii meşteri mari”, la Gherla

Concurs-regional-2Clubul Copiilor din municipiul Gherla a găzduit, zilele trecute, cea de a IV-a ediţie a Concursului regional „Micii meşteri mari”, la care direct au participat membrii cercurilor artistice din cadrul cluburilor copiilor din Dej şi din localitate, elevii Şcolii Gimnaziale din Mintiu Gherlii, iar cu lucrările lor trimise au onorat această tradiţională manifestare elevi din nu mai puţin de 11 judeţe din ţară, dar şi din Republica Moldova.

Organizată de Clubul Copiilor Gherla, expoziţia a reunit peste o sută de lucrări, prezentate vizitatorilor în cea mai mare sală a instituţiei de pe strada 1 Decembrie 1918. Imediat după vernisaj au trecut pragul locaţiei în jur de 200 de vizitatori, care au apreciat mult exponatele. Astfel, am avut ocazia să admirăm podoabe, mărgele, împletituri, prelucrări de lemn, prelucrare pănuşi, ţesuturi, obiecte din lut, cusături, broderii, croşetări, icoane pe sticlă şi lemn şi alte Concurs-regional-1lucrări realizate de talentaţii copii din împrejurimile Gherlii şi din alte judeţe ale ţării.

Remarcăm din nou prezenţa la tîrg a membrilor Cercului „Atelierul Fanteziei” de la Clubul Copiilor Gherla, condus de prof. Daniela Katona, care şi de această dată au fost în prim plan, aşa cum se întîmplă de obicei la particpările lor la marile tîrguri şi expoziţii (Sibiu sau Horezu, să amintim doar două mari manifestări artistice de acest profil). Aşa cum se procedează în fiecare an, lucrările copiilor sînt jurizate şi evaluate de specialişti, cei mai buni fiind premiaţi de organizatori.

Expoziţia de la Clubul Copiilor din municipiul Gherla rămîne deschisă pe toată durata vacanţei de vară şi poate fi vizitată de luni pînă vineri. Cele mai reuşite creaţii vor fi prezentate şi în vitrinele Bibliotecii Municipale din centrul oraşului.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.