Concert vocal-simfonic, sub bagheta maestrului Stephen Threlfall

 Filarmonica de Stat ‘’Transilvania’’ îşi aşteaptă spectatorii vineri, 17 aprilie 2015, de la ora 19, la Colegiul Academic, la un nou Concert vocal -simfonic. Săptămîna aceasta avem plăcerea de
a-l avea ca invitat la pupitrul Orchestrei pe maestrul Stephen Threlfall, directorul celei mai importante şcoli de muzică din Marea Britanie – Chetham’s School of Music. Corul şi Orchestra Simfonică vor interpreta, alături de solista Liliana Mattei, First Essay for Orchestra de Samuel Barber, Schicksalslied şi Alt Rhapsodie de Johannes Brahms, Dansuri simfonice de Serghei Rahmaninov. Corul Filarmonicii va fi pregătit şi condus de dirijorul Cornel Groza.

Dirijorul SteStephen Threfallphen Threlfall este în prezent director al Chetham’s School of Music, cea mai importantă şcoală de muzică din Marea Britanie, această funcţie reprezentînd un apogeu fericit al vastei sale experienţe în lumea muzicală profesionistă. Absolvent al Royal Northern College of Music, cariera dirijorului a debutat cu activitatea de violoncelist în BBC Philharmonic Orchestra, înainte de a deveni director al Benenden School. În acest timp, reputaţia sa de director şi formator sporea. Ca dirijor, Stephen Threlfall a fost aclamat pentru interpretările sale, înregistrările şi concertele radiodifuzate la care a luat parte. A dirijat în cadul unor festivaluri consacrate şi pe numeroase scene celebre din Marea Britanie, sub bagheta sa evoluînd artişti internaţionali importanţi. Stephen Threlfall a fost invitat să dirijeze în SUA, Europa şi Scandinavia, aflîndu-se la pupitrul unor orchestre precum Ural Philharmonic Orchestra şi Bach Orchestra din Ekaterinburg, Royal Oman Symphony Orchestra şi Amman Symphony Orchestra. Printre alte ansambluri pe care le-a dirijat se numără corurile de cameră Canzonetta, Leeds Festival, Chester Bach şi Manchester, Northern Chamber Orchestra şi Orchestra de Cameră a Northern Ballet, Manchester Camerata şi BBC Philharmonic Orchestra.

Dirijorul s-a aflat pentru prima oară pe scena Royal Festival Hall în luna februarie a anului 2012, într-un concert constituit exclusiv din lucrări ale compozitorului Serghei Rahmaninov. A format şi a coordonat diferite proiecte artistice ce au implicat un număr generos de invitaţi muzicieni, artişti şi specialişti, între acestea fiind nominalizate pentru premii: proiectele Antarctica (2001) şi Brundibár (2002-2003), A Child of Our Time (2005) şi The Spirit of Norway Festival (2007) – care a constat în peste 50 de evenimente cu workshop-uri educative şi concerte.

În 2013, dirijorul a demarat un proiect important ce a marcat centenarul lui Benjamin Britten, incluzînd manifestări ce au reunit lucrări aparţinînd tuturor genurilor muzicale din creaţia lui Britten, cu concerte simfonice în Manchester, Chester, Londra, Lichfield şi un turneu naţional cu lucrarea Noye’s Fludde la Catedrala din Manchester şi Festivalurile din Ryedale şi Shaldon. Între colaborările viitoare se numără două concerte în Melbourne în această vară, o reîntoarcere în Rusia şi în SUA şi două concerte alături de Chetham’s Symphony Orchestra cu Simfonia a III-a de Mahler, în Manchester şi în Cheltenham, în luna iulie.

Deşi itinerarul său muzical a început cu studiul viorii şi al pianului, Liliana Mattei Ciucă a absolvit secţia Canto a Liceului de Artă din Cluj-Napoca în 1988, iar în aceLiliana Mattei Ciucalaşi an este admisă la Academia de Muzică „Gh. Dima”, la clasa profesorului Alexandru Fărcaş. Ulterior, a continuat studiile cu Edith Simon şi cu Ana Manciulea, la clasa căreia a absolvit cu nota 10, în 1993. A studiat timp de trei ani cu soprana Editha Gruberova, la München, cu tenorul Ramon Vargas la Paris, apoi la Viena, şi concomitent cu dirijorul Leo Müller de la Opera Metropolitan, New York. În 1993 continuă studiul artei interpretative la Clasa de Operă a Conservatorului din Luxemburg, cu maestrul Ionel Pantea, unde talentul şi munca i-au fost răsplătite la absolvire cu distincţia „Grand Prix Superieur”. Traseul formării sale artistice o poartă în capitala muzicii, la Viena, unde este îndrumată de profesorul Kurt Malm, iar apoi de Ioan Hollender, la Staatsoper.

Susţine numeroase spectacole ca solistă a Operei din Viena, între 1997 şi 2001, fiind aplaudată în rolurile Lola (Cavalleria Rusticana de Mascagni), Maddalena (Rigoletto de Verdi), Mercedes (Carmen de Bizet), Olga (Evgheni Oneghin de Ceaikovski), Poline (Dama de Pică de Ceaikovski), Pierotto (Linda di Chamounix de Donizetti), Suzuky (Madama Butterfly de Puccini), Giovanna (Ernani de Verdi), Ines (Trubadurul de Verdi), Dimitri (Fedora de Giordano), Hedwige (Wilhelm Tell de Rossini), Pajul (Salome de Richard Strauss) şi altele. Recunoaşterea internaţională se produce în 1995, cînd artista este invitată să cînte Simfonia a IX-a de Beethoven la Filarmonica din Köln, alături de Barbara Hendrix şi Orchestra Regală din Bruxelles, apoi Requiemul de Verdi, în Franţa, la Nancy, alături de Isabelle Kabatu, urmînd concerte şi spectacole de operă la Luxemburg, alături de maestrul Ionel Pantea. A fost de fiecare dată aclamată drept o prezenţă scenică remarcabilă în străinătate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.