Concert vocal-simfonic în Luna Tinerilor Artişti (Month of Young Musicians)

Luna Tinerilor Artişti (Month of Young Musicians 23 ianuarie – 26 februarie), primul proiect din cadrul programului Cluj-Napoca, Capitală Europeană a Tineretului în 2015 demarat la iniţiativa Filarmonicii de Stat „Transilvania”, vă invită la concertul vocal-simfonic susţinut de Corul de bărbaţi şi Orchestra Filarmonicii, sub bagheta cunoscutului maestru Mihail Agafiţa din Republica Moldova, vineri, 13 februarie, de la ora 19, pe scena Colegiului Academic.

Invitaţi speciali ai acestui concert sînt alţi doi tineri artişti talentaţi, violonistul Vlad Răceu, angajat al Filarmonicii „Transilvania” din anul 2014, şi Andrei Otean din Republica Moldova, bas-bariton, solist al mai multor coruri, însă şi solist vocal de jazz.

Din programul serii fac parte, în primă audiţie, Concertul pentru vioară în re minor de Richard Strauss şi Simfonia a XIII-a în si bemol minor – o simfonie corală compusă de Dmitri Şostakovici pe poeme de Evgeny Evtushenko, despre masacrul de la Babi Yar de lîngă Kiev, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi alte aspecte ale vieţii sovietice.

Month of Young Musicians propune tinerilor, şi nu numai, o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu cultural vast şi o mai bună cunoaştere a ceea ce are de oferit Capitala Tineretului în 2015, în materie de evenimente muzicale.

Mihail Agafita Mihail Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinînd, în decursul a 18 ani, peste 450 de concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus, precum si diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunis.

Un moment inedit al carierei sale îl constituie evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional “George Enescu” (Bucureşti, 2011) la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat “Transilvania”.

Din anul 2010 Mihail Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova. Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi stiluri, de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă audiţie. Încă de la debutul carierei sale dirijorale, Mihail Agafiţa a fost apreciat pentru personalitatea şi talentul său artistic, pentru forţa şi sensibilitatea interpretării operelor muzicale, precum şi pentru tehnica dirijorală impecabilă, care i-a permis reproducerea fidelă a particularităţilor stilistice inerente fiecărei creaţii abordate. Pentru merite deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale şi activitate concertistică intensă, prin decret prezidenţial (în Republica Moldova), dirijorului Orchestrei Simfonice, Mihail Agafiţa, i-a fost conferit titlul onorific „Maestru în Artă”. Website: http://www.mihailagafita.com.

Vlad Răceu s-a născut în 1987 la Satu Mare, într-o familie de muzicieni, ambii părinţi fiind violonişti. A începuVlad Raceut studiul viorii la frageda vîrstă de şase ani, sub îndrumarea tatălui său, care de pe atunci deţinea funcţia de concert-maestru al Filarmonicii ,,Dinu Lipatii” din Satu Mare. De la debutul scenic ca solist în cadrul concertelor pentru elevi organizate de Filarmonica Satu-Mare, din anul 1995, activitatea sa concertistică include turnee atît în ţară, cît şi în Ungaria, Germania, Elveţia şi Olanda. În septembrie 2007 a obţinut locul I la Concursul Internaţional ,,Ştefan Ruha”, iar în luna decembrie a aceluiaşi an premiul I şi Marele Premiu la Concursul Internaţional ,,Remember Enescu”. A participat la cursurile de măiestrie ale violoniştilor Gabriel Croitoru şi Nicuşor Silaghi, Anke Schittenhelm, Ernst Kovacic şi David Grimal, Sherban Lupu, Ladislau Kiss, Silvia Marcovici şi Florin Paul. Susţine frecvent concerte în calitate de solist, în compania orchestrelor filarmonicilor din Satu Mare, Oradea, Botoşani, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov, Tîrgu Mureş şi Sibiu. În prezent este doctorand şi asistent universitar la catedra de vioară a Academiei de Muzică ”Gh. Dima” şi violonist în cadrul Filarmonicii „Transilvania”.

Bas-baritonul Andrei Otean s-a născut în Republica Moldova, la Chişinău, undeAndrei Otean a urmat mai tîrziu studiile muzicale la „Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastică”, catedra de canto clasic. În calitate de solist a participat în proiecte precum Tosca de G. Puccini, Dixit Dominus de A. Vivaldi, Recviem-ul de G. Fauré, Missa de C. Saint-Saëns, Carmina Burana de Carl Orf, Recviem-ul de W. A. Mozart, colaborînd cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Madrid, Orchestra Naţională a Galiciei (Spania), Orchestra Simfonică a Companiei de Stat „TeleRadio Moldova”, Orchestra Naţională de Cameră, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Orchestra Simfonică AMTAP.

În prezent este solist al Corului Union Fenosa, solist al Corului Naţional de Cameră, solist al jazz-vocal- bandului UNIVOX şi lector la catedra de canto a „Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice” din Chişinău.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.