Concert inaugural – pianul marca W. Hoffmann by Bechstein, la Școala de Arte Cluj!

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, organizează marţi, 15 ianuarie 2019, începând cu ora 17.00, în Sala „Şantier” de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, concertul inaugural al noului pian al Şcolii de Arte, achiziţionat din fondurile Consiliului Judeţean Cluj.

Pianul poartă celebra marcă ,,W. Hoffmann by Bechstein” și este unul clasic, de concert, ultramodern prin acurateţea sunetului pe care-l emite.

În valoare de 110.000 de lei, acest instrument muzical extrem de apreciat va împlini activitatea artistică şi educaţională a Școlii de Arte, contribuind la îmbunătăţirea considerabilă a calităţii spectacolelor ce vor fi susţinute de către cursanții acestei instituții.

„Putem spune, fără teama de a greși, că am reușit să creăm premise mai mult decât favorabile pentru derularea unor activități culturale de cel mai înalt nivel, la Școala de Arte. O clădire ultramodernă, superdotată și finisată, instrumente muzicale de cea mai bună calitate, profesori devotați și cursanți talentați, acestea sunt ingredientele succesului „Fabricii de cultură”, alături de o echipă managerială cu adevărat preocupată să își îndeplinească misiunea”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe. Organizat pentru cinstirea Zilei Culturii Naţionale, evenimentul va cuprinde momente muzicale, în interpretarea cursanţilor şi experţilor claselor de pian, canto clasic, vioară – dar şi de poezie, aparţinând cursanţilor claselor de actorie şi retorică ale instituţiei.

Coordonatorii concertului inaugural sunt Olga Bordas, Elisei Mureşan, Diana Creţu, Silvia Codrescu şi Petre Băcioiu. Regia spectacolului îi aparţine profesorului Mihai Ghircoiaş iar prezentarea, actorului Petre Băcioiu.

Intrarea este liberă!

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.