Concert Aniversar Rotary Club Dej

Fidel programului său de promovare a valorilor din domenii cât mai diverse, pe parcursul celor 15 ani de activitate în folosul comunității, Rotary Club Dej a fost și este o prezență constantă și în viața culturală a orașului prin organizarea unor concertele cu prilejul Paștelui și Crăciunului, concerte de muzică clasică, conferințe, spectacole de teatru, lansări de carte, târg de carte, expoziții de carte veche, expoziții și licitații de artă, dar și partener la diferitele evenimente culturale organizate pe plan local.

Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la constituire, Rotary Club Dej, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dej și Consiliul Județean Cluj organizează o „Serată lirică”, vineri, 12 mai, ora 18:00. Spectacolul în aer liber va avea loc în Piața Bobâlna și va oferi iubitorilor de muzică o suită de arii celebre din opere, operete, muzică de film și canțonete, în interpretarea Grupului „Pro Voces” din Cluj-Napoca (Ioana Badiu-Avram – soprană, Alexandra Hordoan – mezzosoprană, Petre Macedoneanu – tenor, Cătălin Nistor – bas bariton și Olga Bordaș – pian).

De asemenea, pe scena concertului aniversar va fi prezent și Cercul de Canto de la Palatul Copiilor Cluj, structura Dej, coordonat de prof. Ioana Breda Morar.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.