Concedii în staţiunile balneare

Organizaţia Patronală a Turismului Balnear a anunţat că lansează o serie de programe turistice, care oferă cazare între 330-540 de lei timp de şase nopţi, cu mic dejun sau două mese pe zi într-o staţiune balneară, sau între 710 lei şi 830 lei, pe zece zile, cu toate mesele incluse. Ofertele din aceste programe sunt valabile pentru intervalul 15 septembrie – 15 decembrie. Programul „O săptămînă de refacere” presupune şase nopţi de cazare şi două proceduri pe zi şi costă 330 de lei de persoană la hotel de două stele cu mic dejun, sau 470 de lei cu două mese pe zi, iar la hotel de trei stele preţul creşte la 360 de lei, doar cu masa de dimineaţă şi la 540 de lei cu demipensiune. Prin programul „Decada balneară”, cei interesaţi trebuie să plătească, pentru un sejur de zece zile, cu toate mesele incluse şi două proceduri de tratament pe zi, 710 lei la hotel de două stele şi 830 de lei la hotel de trei stele. Un alt program, „Hai la băi!”, cu cinci nopţi de cazare cu pensiune completă şi două proceduri / zi, costă 625 de lei la hotel de două stele şi 750 de lei la hotel de trei stele. Un alt program, „Wellness balnear”, include trei nopţi de cazare, două zile de demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună şi sală de sport, două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facială/cosmetică) şi este disponibil cu 625 de lei de persoană pentru hotelurile de două stele şi cu 650 de lei de persoană pentru hotelurile de patru stele. La aceste programe participă hoteluri din staţiunile Amara, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Tuşnad, Băile Olăneşti, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Lacu Sărat, Moneasa, Sângeorz-Băi, Sinaia, Saturn, Slănic Moldova, Stâna de Vale, Turda şi Vatra Dornei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut