Conacul de lângă Cluj al unui nobil condamnat pentru genocid va fi restaurat cu fonduri UE

Primăria Bonțida încearcă să pună în valoare conacul în care a locuit cel mai crud nobil din Ardeal. Consiliul Județean Cluj a anunțat că a emis autorizația de construire necesară în vederea executării lucrărilor de restaurare și reabilitare a Conacului Dujardin, situat în satul Coasta din comuna Bonțida.

Conacul în stil baroc de secol XVIII este clasificat ca monument istoric de importanță locală.

Clădirea principală, cu o suprafață utilă de 213 mp, se află într-o stare avansată de degradare ca urmare a infiltrațiilor de apă, a dislocărilor de pietre și cărămizi, a crăpăturilor de la nivelul șarpantei și al învelitorii, a lipsei tencuielilor, etc.

Investiția, realizată de Primăria comunei Bonțida, vizează restaurarea integrală a clădirii existente, prin realizarea mai multor lucrări de intervenții: eliminarea umidității din pereți, reabilitarea pereților și a planșeului de lemn, consolidarea și refacerea șarpantei, ignifugarea elementelor din lemn, montarea unei noi învelitori, racordarea la rețelele edilitare, amenajare terenului și împrejmuirea proprietății, etc

Lucrările de reabilitare a conacului, în valoare de 10.604.890 lei, vor fi derulate de autoritatea locală a comunei Bonțida în urma accesării unei finanțări din fonduri europene.

Conacul Dujardin a fost proprietatea baronului Jozsef Dujardin, în urma preluării de la mama sa, Ileana Bethlen de Beclean, în anul 1748. În 1962, acesta este naționalizat de statul comunist, funcțiunea reședinței nobiliare fiind schimbată în școală primară. Instituția de învățământ a funcționat, astfel, până în anul 2010, după care imobilul a fost lăsat în paragină.

Jozsef Dujardin a rămas în istorie pentru faptele sale a căror cruzime a depășit orice limită a legii. Descendent al unei familii străine stabilite în principat, Dujardin a transformat propria moșie situată în satul clujean Coasta într-un spațiu al torturii și al suferinței pentru iobagii care îi munceau pământul. Acuzațiile de genocid, violuri și metode barbare de pedeapsă au dus în final la intervenția trupelor imperiale și la un proces care a durat șase ani. Deși condamnat la o moarte cruntă de către cea mai înaltă instanță a vremii, nobilul a ales o cale de ieșire dramatică, oferită chiar de propria familie pentru a salva onoarea numelui.

Iosif Dujardin a fost un personaj sinistru și de tristă amintire, iar prin faptele sale reprobabile, care încălcau legile țării și etica nobiliară, a făcut ca numele Dujardin să capete o rezonanță cumplită.

Baronul a fost arestat în octombrie 1765 când curtea nobiliară din satul Coasta a fost înconjurată din toate părțile de cătane imperiale, 30 la număr, bine înarmate, trimise personal de guvernatorul Transilvaniei, Andrei Hadik. A fost dat în vileag fapte nemaipomenite și atrocități cumplite, iar funcționarii Tablei Regale, cel mai înalt for de judecată al Principatului, emiseseră un mandat de arestare pe numele acestuia.

Acuzațiile aduse nobilului au constat în asasinarea a 14 iobagi români (12 bărbați și 2 femei) din satul Coasta.

În final, pe baza probelor, Iosif Dujardin este condamnat la moarte în anul 1771 prin tragere pe roată, sentința prevăzând ca trupul său să fie expus în cele patru colţuri ale ţării.

Numai că decizia Înaltei curți nu a fost pusă în executare imediat. Profitând de acest lucru, fiul cel mare al lui Iosif Dujardin, baronul Ștefan (István) Dujardin, ofițer în armata austriacă, a încercat să obțină condiții de detenție mai bune pentru tatăl său, adresându-se în acest sens Tablei regale. La rândul său, Ecaterina i-a cerut împărătesei Maria Tereza grațierea soțului. Solicitarea a fost susținută și de șeful Cancelariei Curții Imperiale, Samuel von Brukenthal. Împărăteasa nu s-a lăsat convinsă. Dimpotrivă, Maria Tereza a cerut ca sentința pronunțată în cazul lui Dujardin să fie aplicată în termen de cel mult trei luni de zile.

Cu toate acestea, sentința Tablei regale nu a mai fost pusă în aplicare deoarece Iosif Dujardin a ales să-și încheie socotelile cu viața pentru a evita o execuție publică. Astfel, la propunerea familiei a acceptat să se sinucidă prin otrăvire.

Citiți documentarul integral aici.

Cosmin PURIȘ