Comuna Bonţida va avea două noi grădiniţe

Zilele trecute am făcut o nouă vizită la Primăria comunei  Bonţida, cu scopul de a afla de la primarul Emil Cărhaţ cât mai multe amănunte referitoare la proiectele anului 2019, ştiind că deja se cunoaște bugetul local şi lucrările sunt gata de start.

Edilul-şef al localităţii de pe Someş ne-a informat despre două noi obiective educaţionale. După ce, în ultimii ani, s-a pus la punct sediul Şcolii Gimnaziale din Bonţida şi s-a finalizat construirea şcolii din Răscruci, în perioada următoare se vor realiza alte două investiţii, de data aceasta în domeniul învăţământului preşcolar. Este vorba de construirea a două grădiniţe, una în centrul de comună, iar alta în localitatea Răscruci. Sunt proiecte îndrăzneţe, de care, însă, este mare nevoie, având în vedere starea în care se află cele două unităţi de învăţământ preşcolar din Bonţida şi Răscruci. Deci, în viitor, preşcolarii din cele două sate vor beneficia de clădiri moderne, dotate cu mobilier nou, şi terenuri de joacă. Edilii bonţideni doresc ca investiţiile să fie cât mai curând demarate. Cum îi cunoaştem, suntem siguri că lucrările vor fi și terminate la timp.

Tot în această perioadă se lucrează la reabilitarea clădirii Căminului cultural din Răscruci, obiectivul respectiv fiind renovat şi modernizat tot prin grija Primăriei comunei Bonţida, care mai are în intenție reabilitarea Căminului cultural din satul Tăuşeni. Vara trecută s-a predat şi noul centru cultural „Ilie Călian” din localitatea Coasta, o realizare frumoasă a administraţiei locale, care acordă o atenţie importantă  valorificării patrimoniului cultural de pe meleagurile bonţidene.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.