Comuna Bonţida are o publicație proprie

După o scurtă pauză, edilii comunei Bonţida au reuşit să sprijine din nou reapariţia publicaţiei „Gânduri şi cugetări bonţidene”, care se distribuie gratuit şi ajunge la fiecare familie din cele patru localităţi componente ale comunei.

Numerele din acest an sunt dedicate Centenarului Marii Uniri. În primul număr, redactorul-şef, ec. Ioan Herineanu, scrie despre importanţa făuririi Romăniei Mari, iar poezia „Ziua sfântă de frăţie”, semnată de unul din poeţii comunei, Alexandru Blaga, se referă tot  la actul Unirii din 1918.

De altfel, sumarul publicaţiei este deosebit de bogat şi variat. Preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Bonţida, Cătălin-Alexandru Feier, în cadrul rubricii „Credinţă”,  semnează articolul „Ce şi cine este Ortodoxia?”. Tot în această rubrică, poetul Alexandru Blaga mai are o poezie, „Tu ajută-ne, părinte”. Evident, din primul număr nu putea lipsi „Cuvântul primarului Emil Cârhaţ”, cel care a sprijinit reapariţia publicaţiei. Nu întâmplător, la sfârşitul editorialului semnat de redactorul-şef se menţionează: „Noi, redactorii acestui ziar, mulţumim primarului, căruia ne alăturăm pentru a sluji propăşirea ţării şi a comunei Bonţida”.

În paginile acestui număr sunt prezentate obiceiurile şi tradiţiile folclorice ale comunei, printre care la loc de frunte se află „Ciufuri-Lăsatul secului”, eveniment despre care am relatat și noi. O rubrică apreciată este „Poveşti adevărate”, adică întâmplări plăcute sau mai puţin plăcute, relatate de cititori. Desigur, nu putea lipsi rubrica „Sport”, în care este amintit, într-un articol semnat de Liana Herineanu, numele fetiţei de 13 ani, Miruna Cizmaş, campioană la „Tornado Kyokushin”.

O altă publicație asemănătoare, apărută în mediul rural, am găsit în comuna Căşeiu, unde, la fel, există preocupări pe linia popularizării realităţilor satului. Iniţiative lăudabile ale edililor din localităţile respective.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.