Companiile din România investesc mai mult în dezvoltarea angajaţilor

Conform studiului PwC Saratoga, numărul de ore de training oferit de organizaţiile din România este aliniat cu mediile europene, respectiv 18 ore per angajat la nivel european şi 19 ore în cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, însă costurile sînt mai mici, adică 105 euro per angajat în România (în scădere faţă de costul din 2013, de 135 euro per angajat), faţă de 210 euro în Europa şi 170 euro în ECE.

Rentabilitatea capitalului uman în România, exprimată prin numărul de unităţi monetare generate de fiecare angajat pentru fiecare unitate monetară investită în remuneraţia sa este de 1,30, în creştere cu 4% faţă de anul 2013 şi cu 16% mai mare decât media europeană. La nivel de sectoare de activitate, rentabilitatea capitalului uman a crescut în sectorul serviciilor financiare (de la 0,92 la 1,97), dar a scăzut în sectoarele farmaceutic (1,60 faţă de 2,01 în anul precedent), bunuri de larg consum (1,23 faţă de 1,50 în anul precedent) şi produse industriale (1,11 faţă de 1,34 în anul precedent) şi s-a menţinut la acelaşi nivel în sectorul de retail (1,03).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.