Companiile clujene pot participa la un program de promovare pe Bursă

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Bursa de Valori București (BVB), în colaborare cu compania de consultanță Vertik, lansează programul „Investor Relations and Liquidity Support Programme”, în cadrul căruia vor fi selectați până la 3 emitenți care vor beneficia de consultanță pentru a-și îmbunătăți vizibilitatea și lichiditatea pe piața de capital.

Programul va permite companiilor selectate să-și sporească vizibilitatea pe piețele de capital din România și să obțină un set de instrumente esențiale pentru a se poziționa mai bine pe piața de capital. Companiile vor primi sprijin concret, inclusiv privind dezvoltarea strategiei de relație cu investitorii, pentru a crea o poveste de investiții eficientă, gestionarea internă a activității, instruirea echipelor și sprijin în implementarea strategiei timp de 6 luni. BVB menționează că 80% din costurile serviciilor de consultanță sunt acoperite de KTACF – Programul de cooperare tehnică pentru dezvoltarea piețelor de capital, finanțat de Guvernul Coreei, iar 20% din costuri ar urma să fie acoperite de companiile selectate. Pentru a afla mai multe despre program companiile pot să se înscrie la webinar-ul de lansare din 19 ianuarie, găzduit de BERD, BVB și Vertik, la adresa us06web.zoom.us/webinar/register/WN_BvQI_Qq0Rj2waQpIKOoUmg

Companiile interesate pot aplica până în 28 februarie, iar colaborarea cu firmele selectate va începe cel târziu în mai 2023. Detalii sunt disponibile la adresa bvb.ro/AboutUs/MediaCenter/PressItem.aspx?id=5791 și la e-mail: dserban@vertikgroup.eu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut