Companii americane fac lobby activ pentru “revoluţia gazelor de şist” în Europa Centrală şi de Est

Pravda

Companii americane fac lobby activ pentru “revoluţia gazelor de şist” în Europa Centrală şi de Est. Toate acestea se întîmplă pe fondul unor sloganuri anti-ruseşti. “Febra gazului de şist” a lovit deja Lituania, Ucraina, Republica Moldova şi Polonia.

Independenţa energetică faţă de Rusia este în prezent o tendinţă la modă în cercurile politice din Europa. Acuzînd gigantul Gazprom din Rusia de preţuri umflate la gaze, mulţi lideri europeni se bazează pe propria exploatare a zăcămintelor de şist. Ei invocă experienţa pozitivă în producţia de gaze de şist din SUA, care reduce preţurile gazelor în lume de cinci ori, elimină importurile de gaze şi creează multe locuri de muncă. Occidentul promovează puternic această experienţă în Vest, ca panaceu la “dictatura Gazprom”.

Un studiu realizat de “Baker Institute for Public Policy” din cadrul Rice University, în 2011, a prezis un declin de 13% din cota Rusiei pe piaţa europeană a gazelor naturale pînă în 2040. “Implicaţiile geopolitice ale extinderii producţiei de gaze de şist în SUA vor fi enorme. Odată cu venirea gazelor naturale lichefiate în Europa – produsul care a fost deplasat de pe piaţa din SUA – puterea energetică a Rusiei, Venezuelei şi Iranului a început să slăbească, pe fondul abundenţei de gaz din SUA”, a declarat în urmă cu doi ani Amy Myers Jaffe, unul dintre autorii studiului. Cifrele sugerează însă că situaţia nu stă aşa. În 2009, cota de gaz rusesc în Europa a fost de 27%. Astăzi, această cifră nu s-a schimbat mult: se menţine încă la nivelul de 29-30%. În raportul elaborat de “Energy Information Administration” din SUA, s-a afirmat că volumul total de resurse din România, Ungaria şi Bulgaria este de 538 miliarde de metri cubi. Pentru comparaţie, capacitatea proiectată a proiectului gazifer South Stream reprezintă 63 de miliarde de metri cubi pe an.

La nivel mondial, ecologiştii sînt extrem de preocupaţi de faptul că exploatarea gazelor de şist duce la contaminarea gravă a solului, a apelor de suprafaţă şi a aerului. În goana după influenţă geopolitică, americanii nu spun că preţul actual al gazelor de şist nu include şi costul îmbunătăţirii terenului şi tratării apei, nemaivorbind de asigurarea în caz de cutremure artificiale. Americanii nu spun nici că producătorii de gaze de şist nu plătesc impozite. Cu alte cuvinte, producţia de gaze de şist din SUA este subvenţionată de guvernul SUA. O încununare a tuturor acestora este faptul că rezervele profitabile sînt mult mai puţine decît rezervele geologice.

În 2013, nu a existat nicio sondă de gaz de şist profitabilă menţionată în cheltuielile corporative din SUA în 2012 pentru a fora mai mult de 7.000 de puţuri totalizînd 42 de miliarde de dolari. Profiturile din vînzarea de gaze de şist au fost de 32,5 miliarde dolari. BP a anunţat pierderi nete de 5 miliarde de dolari, BG Group din Marea Britanie a pierdut 1,3 miliarde, în timp ce fostul lider al industriei, Chesapeake Energy, se află în pragul falimentului.

Analişti americani susţin că proiectul de gaze de şist este sortit eşecului. Ei îl văd nu numai drept o iniţiativă motivată politic, dar şi o altă bulă financiară care va creşte în Europa. “Ţările care intenţionează să producă gaze de şist vor vedea ce am văzut noi. La început, va exista un boom de scurtă durată, vor fi create unele noi locuri de muncă, dar atunci cînd se va sparge bula, va fi un mediu ambiant sărac şi devastat de infrastructura lăsată, aşa cum s-a întîmplat la Dimock. Aşa se va întîmpla în Letonia, Irlanda şi Ucraina”, a afirmat Wendy Lee, profesor la Universitatea Bloomsburg.

SUA încearcă să angajeze Europa Centrală şi de Est privind propriile resurse şi resursele partenerilor săi (Norvegia, Arabia Saudită). America sperie pe toată lumea cu monopolul Gazprom, care de fapt nu există. “Uniunea şistului” a devenit deja un obiectiv pentru Ucraina, Polonia, Republica Moldova, Lituania, Letonia, Estonia şi Marea Britanie. Cu toate acestea, potrivit unor experţi europeni, cantitatea posibilei producţii de gaze de şist în UE, în 2030, se va ridica la doar 15 miliarde de metri cubi pe an. Optimiştii dau o cifră diferită – 40 de miliarde. Cu toate acestea, reprezintă doar 3-5% din importurile prevăzute de gaze naturale.