Compania clujeană AROBS vrea în ”grupa mare” a Bursei

După doi ani de achiziții intense, făcute după listarea pe piața secundară a Bursei de Valori București, clujenii de la AROBS și-au propus ca în acest an să ajungă pe Piața principală.

Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS

Reamintim că AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din 2021 și are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 865 milioane de lei. Începând cu a doua jumătate a anului 2021, AROBS a desfășurat o campanie intensă de achiziții, rezultatul fiind includerea în portofoliul său a companiilor Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business și echipă Enea Software Development Services), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România și SYDERAL Polska, precum și demararea includerii în grup a celor două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS. Unul dintre principalele obiective ale companiei pentru acest an este transferul acțiunilor pe Piața principală a Bursei. Un pas în această direcție este numirea unui nou director financiar (CFO), în persoana lui Bogdan Ciungradi.

„Tranzacțiile de M&A pe care le-am realizat în această perioadă, prin care am adus alături de noi antreprenori care își doresc să își dezvolte afacerile cu sprijinul nostru, au determinat creșteri ale activității, din punct de vedere al diversificării, dar și al complexității acesteia. Grupul nostru este implicat activ pe mai multe planuri, atât la nivelul industriilor, produselor și serviciilor software furnizate, cât și al numărului țărilor în care activăm, care a ajuns în prezent la nouă. Având în vedere multitudinea de beneficii, dar și provocări aduse de companiile care au devenit parte din AROBS, precum și perspectiva altor tranzacții viitoare, ne bucurăm că am reușit să ne consolidăm departamentul financiar prin cooptarea unui CFO cu experiență notabilă în domeniu.”, afirmă Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Bogdan Ciungradi, noul director financiar al AROBS

Bogdan Ciungradi are o experiență de 25 de ani în domeniul financiar și operațional, după ce a deținut diverse poziții de conducere în companii precum Noriel Group, Țiriac Imobiliare, SIVECO România și Flanco, unde a contribuit la optimizarea proceselor de afaceri și financiare ale acestora. Înainte de a se alătura AROBS, unde va fi implicat în transferul pe Piața Principală, el a ocupat funcția de CEO al Noriel Group.

„Grupul AROBS este una dintre cele mai dinamice entități din domeniul tehnologiei în România și îmi doresc să contribui, alături de colegii mei, la implementarea eficientă a strategiei de dezvoltare a Grupului, păstrând atât spiritul antreprenorial, cât și consolidând procesele de guvernanță corporativă”, spune noul CFO al grupului.

În prezent, AROBS furnizează servicii și soluții software în Automotive, Embedded, Life Sciences, Travel, IoT, Fintech și Enterprise, pentru peste 11.000 de firme din Europa și Asia.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut