Comisie consultativă pe problematica manualelor şcolare, creată la nivelul MENCS

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a decis, prin ordin, constituirea Comisiei consultative pentru manuale şcolare.

“Misiunea acestui grup de lucru, parte a procesului de consultare a societăţii civile demarat de minister, o reprezintă analizarea şi furnizarea de recomandări Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, privind procesul de evaluare şi aprobare a proiectelor de manuale şcolare pentru clasele V-VIII, precum şi procedura de achiziţionare a acestora” – se precizează într-un comunicat remis, joi, presei.

Din comisie fac parte 22 de membri – reprezentanţi ai editurilor de carte şcolară (individual sau prin asociaţiile de profil), companiilor IT implicate în procesul de elaborare a manualelor, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor din învăţămîntul preuniversitar, ai asociaţiilor de părinţi şi ai elevilor, dar şi ai Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Potrivit MENCS, grupul de lucru va avea întîlniri periodice “pentru a identifica soluţii la probleme ce ţin de procedurile de evaluare, aprobare şi editare a manualelor şcolare”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.