Colonia România şi “regimul procurorilor”

Ilie CĂLIAN

  În USL apele par să se fi liniştit – în sensul că disputele interpartinice s-au cam potolit: se discută serios despre Constituţie, despre regionalizare, despre legea electorală. În acelaşi timp, în PDL apele sînt departe de a se fi limpezit. Mult trîmbiţatele excluderi din partid au sfîrşit ca un balon găurit de un ac. Pînă la urmă, nici măcar încăpăţînatul Cristian Preda nu a fost exclus, ci doar suspendat pe şase luni – deşi o asemenea sancţiune nu există în statutul PDL. Însă, rinocerul Vasile Blaga nu are încotro: trebuie să se transforme într-o maimuţă vicleană pentru a supravieţui. Mă gîndesc la supravieţuirea sa şi a cîtorva dintre liderii mai mici şi mai mari care nu au încotro. În ce-i priveşte pe primarii PDL, în frunte cu Emil Boc, este evident că aceştia, deocamdată, nu vor părăsi PDL, măcar formal: ar însemna să-şi piardă fotoliile de primar. Pe de altă parte, Blaga are de luptat în continuare cu “coloana a cincea” din PDL, fidelă lui Traian Băsescu, în frunte cu cei doi contracandidaţi ai săi – Emil Boc (mai înainte) şi Elena Udrea.

De ce nu vrea Elena Udrea să-şi dea demisia din PDL şi să treacă în fruntea Partidului Popular sau a Partidului Mişcarea Populară, sau cum s-ar putea numi?! Simplu: deocamdată, lupta se duce în interior: cine va putea să-i ofere pe tavă lui Traian Băsescu un partid nou – mai mult sau mai puţin -, adică un partid făcut din diverse resturi ale PDL (cei care şi-au dat deja demisia), felurite “mişcări” ale “dreptei”, şi noi amatori de ciolane politice?! Elena Udrea sau Emil Boc speră ca, în ultimul minut, să (re)pună mîna pe structura PDL, să o asezoneze cu felurite ingrediente şi să facă un partid bun  pentru alegerile europarlamentare şi, cît de cît, pentru prezidenţiale. Dacă nu reuşesc nici unul dintre cei doi, poate ar fi bun, măcar în linia secundă, Cristian Preda, aşa cum un alt “universitar”, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost propulsat de Băsescu în postul de şef al spionilor, la SIE, şi apoi prim-ministru. Lui Cristian Preda i s-ar potrivi ambele posturi – cu exact aceeaşi competenţă şi eficienţă pentru România.

Din ceea ce am scris deja, se poate înţelege că accept ideea că Traian Băsescu, deşi nu se prea arată în public (sîmbra oilor şi felurite ritualuri religioase se adresează unui anumit public, încă majoritar ca mentalitate, dar nu decisiv), continuă să fie o forţă politică machiavelică, pe care n-o putem ignora. Într-adevăr, revelaţia a produs-o, din nou, “corpul magistraţilor”. Ne-am trezit că un individ pe care 1.100 judecători l-au demis prin vot, ajunge să fie repus în funcţie nu prin vot, ci prin maşinaţiuni aşa-zise juridice, specifice Consiliului Superior al Magistraturii şi Curţii Constituţionale a României, despre care ştim două lucruri: că sînt instrumentele lui Băsescu şi că îşi arogă puteri care depăşesc, în fapt, prevederile constituţionale ale separării puterilor în stat. Pe scurt: 1. 1.100 magistraţi hotărăsc că o anumită persoană, votată anterior, nu mai corespunde şi, prin vot, cer revocarea acelei persoane. Iar persoana respectivă îi dă în judecată pe votanţi.Într-un sistem democratic, votul e vot şi nu are de a face cu Justiţia. În cazul minunaţilor noştri magistraţi, superspecialişti în drepturile omului, democraţie şi alte cele, democraţia nu mai funcţionează pe bază de vot. Să mai credem în Justiţie, în a treia putere în stat?! Să ne mai mirăm că marea majoritate a cetăţenilor României nu au încredere în magistraţii României?! S-a repetat, de fapt, acelaşi proces – cu alte motoare, scule şi mecanisme – ca la demiterea lui Băsescu: 7,5 milioane de voturi împotriva acestuia nu au avut nicio valoare.

Cum se facă că, din nou, Băsescu e pe val? Cum se face că “Europa” îl crede pe Băsescu şi nu pe noi, ceilalţi – că, supuşii lui Băsescu au ajuns să continue în a ţine România în statutul de stat al procurorilor?! Simplu: Băsescu este garanţia, pentru anumite “forţe” occidentale, că va transforma definitiv România într-o colonie a anumitor concerne/ ţări occidentale. Iar pentru aceasta are nevoie de un regim de procurori, care să închidă gura celor care ar putea cîrti, înainte ca aceştia să poată mobiliza opinia publică. Vă amintesc un singur lucru: Băsescu pregătise (cu FMI, BE, BM şi alţii) încă de la finele anului 2011 aşa-zisele privatizări ale celor mai importante companii de stat: OMV Petrom, Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Oltchim, CUPRUMIN, Electrica Serv, Electrica Furnizare, Electrocentrale Bucureşti, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara. Toate urmau să fie privatizare pînă la finele anului 2012, în condiţii cu totul păgubitoare pentru statul român. Aceasta era misiunea noului prim ministru MR Ungureanu, şeful spionilor români. Ne putem întreba dacă nu cumva aceste privatizări erau atît de ticăloase, încît trebuia să se închidă gura Serviciului de Informaţii Externe, care ar fi putut să înţeleagă ceva din ce se pregăteşte.

Aşa stînd lucrurile, înţelegem de ce şi Uniunea Europeană şi SUA îi acordă în continuare atîta credit lui Băsescu, încît acesta îşi permite să impună, în continuare, în România un  “regim al procurorilor”.