Colindele – mesaje ancestrale

 Ritual străvechi, cu funcţionalitate magico-simbolică foarte complexă (augurală, apotropaică, de stimulare a fertilităţii solului şi fecundităţii oamenilor, de iniţiere a tinerilor etc.) colindatul, ca obicei tradiţional, prin textele şi formulele sale magice, rămîne unul dintre cele mai evidente purtătoare de mesaje ancestrale. Urările conţinute de colinde sînt cele care vizează dorinţe esenţiale ale satului arhaic: recolte bogate, sănătate, feciori vrednici, fete frumoase şi harnice, noroc la căsătorie. Conform studiilor etnologice, obiceiul colindelor este preluat de la romani, care, la această dată, sărbătoreau “Naşterea Soarelui”.

Calendele, sărbători romane închinate soarelui, desemnează un obiect rotund, o trimitere directă la discul solar, de aici şi obiceiul de a împărţi colaci şi nuci colindătorilor, toate simboluri ale rotundului, ale perfecţiunii.

Încărcat de simbolistica vechii religii solare, peste care s-a aşternut celebrarea Naşterii Mîntuitorului Iisus Hristos, colindatul rămîne obiceiul cel mai bine păstrat şi care poartă, an de an, veselia cetelor de colindători, precum şi bucuria gazdelor de a împărţi daruri ritualice.

Primii care vestesc Naşterea Domnului sînt copiii (piţărăii), pe care gazdele-i aşteaptă cu mare bucurie, răsplătindu-i cu mere, nuci şi colaci. Micilor colindători le urmează ceata de feciori, constituită încă de la Sînnicoară.

Despre cete se ştie că au un rol foarte important şi bine definit, fiind considerate adevărate instituţii în viaţa tradiţională a satului, prin intermediul lor asigurîndu-se transmiterea obiceiurilor între generaţii.

În satul tradiţional, colindatul începe la casa preotului, apoi a notabilităţilor şi, din casă în casă, continuă la tot satul. Sărbătoarea este vestită printr-o colindă la fereastră, după care se intră în casă cu „colinda gazdei”. Dacă gospodarul are fete, colindătorii cîntă „colinda fetei”, dacă are feciori, „colinda feciorului”, sau, după caz, pe amîndouă. Repertoriul cetei cuprinde colinde religioase, dar şi laice, cu conţinut tematic: variante ale „Mioriţei”, „Colinda cerbului”, „Colinda fetei”, „Colinda feciorului” şi altele.

Colindătorii sînt răsplătiţi cu „un colac mare şi frumos”, cîrnaţi, ţuică sau vin, pe care le adună cel mai tînăr membru al cetei, denumit goaga sau iapa. După primirea darurilor, feciorii strigă „mulţămita”, apoi joacă fata gazdei şi o cheamă la jocul organizat de aceştia în zilele de Crăciun.

Etnolog Maria GOLBAN