Colind străbun, pentru copiii din Așezământul ,,Sfântul Onufrie”

Proiectul ,,Colind străbun, la omu’ bun” a debutat duminică, 12 decembrie, la Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Copiii de la grupul ,,Muguri de folclor”, coordonat de prof. Alexandru Filip, au adus vestea Nașterii Domnului celor prezenți la mănăstire.

Derulat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Asociația ,,Sfântul Onufrie” și Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” Florești, proiectul este destinat copiilor ocrotiți în cadrul Așezământului ,,Sfântul Onufrie”. În cadrul manifestării a fost organizat un târg cu ornamente de Crăciun realizate de beneficiarii Așezământului, împreună cu voluntarii implicați.

Proiectul va continua până în 2 ianuarie 2022, timp în care, în beneficiul acestui centru, vor veni la mănăstire cete de colindători din județul Cluj. În a doua zi de Crăciun va fi prezent și Grigore Leșe, alături de ,,Corindătorii Clujului”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut